Acasă Agri-Food Radu Gherman, Carrefour România: „Împreună cu producătorii parteneri, inovăm și extindem sezonul...

Radu Gherman, Carrefour România: „Împreună cu producătorii parteneri, inovăm și extindem sezonul de fructe și legume românești”

191

Într-un context marcat de provocări economice și cu un sezon agricol afectat masiv de schimbări climatice, strategia Carrefour România în segmentul legume-fructe s-a bazat pe promovarea produselor românești, și, implicit, pe strânsa colaborare cu producătorii locali. Compania a continuat investițiile în programul Grădina Noastră, ajungând la 13 cooperative partenere, dintre care două integrate în a doua jumătate a acestui an, urmând ca până la finalul anului să ajungă la 14 cooperative active și circa 390 de producători incluși în program.

L-am invitat pe Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh, Carrefour România, la o discuție despre principalele proiecte derulate în acest an, despre modalitățile de susținere și consolidare a parteneriatelor într-un mediu impredictibil și volatil, despre planificare și inovație în categoria legume-fructe, dar și despre direcțiile strategice și planurile companiei pe termen scurt și mediu.

Cum aţi descrie sezonul agricol 2025?

În primul rând, aş puncta că nici un an agricol nu seamănă cu cel dinainte şi întotdeauna trebuie să fii suficient de flexibil astfel încât să te adaptezi. Însă, dacă vorbim de sezonul agricol 2025, aș spune că s-a remarcat printr-un context climatic complex, care ne-a adus multe provocări. Pe de o parte, am avut o primăvară dificilă, cu înghețuri și ninsori care au afectat producția de fructe în mai multe bazine de producție. Din fericire, noi avem o rețea puternică de producători locali cu care colaborăm la nivel național, astfel încât putem acoperi nevoia de vânzare.

Pe de altă parte, perioadele cu fenomene climatice extreme, precum vântul puternic sau grindina, au provocat pagube fermierilor care recoltează în solarii. În astfel de contexte, colaborăm strâns cu producătorii noștri, dezvoltând o relație puternică, bazată pe comunicare și transparență, pentru a putea veni cu soluții atunci când întâmpină perioade dificile.

Cum se reflectă acest deficit de marfă  în oferta din piață, dar și în prețul cu care pleacă de la producător?

Sunt mai multe aspecte de care trebuie ținut cont. Pe de o parte, un fermier trebuie să aibă o producție care să-i asigure un anumit venit pentru a putea să-și acopere cheltuielile și să fie profitabil. Iar în cazul unui sezon dificil, precum cel din acest an, o producție mai slabă cantitativ și calitativ va pune presiune pe preț, care va fi mai ridicat decât în alte sezoane. Dacă vorbim și de culturi pentru care România nu acoperă necesarul în mod tradițional, cum sunt cele de cireșe, piersici, caise sau nectarine, în cazul cărora nu există o producție suficient de mare la nivel național, automat cererea va fi acoperită cu produse de import. Iar în acest caz se adaugă, evident, și alte costuri. În concluzie, un preț mai ridicat vine atât din nevoia fermierului de a-și asigura rentabilitatea, cât și din acoperirea lipsei de produse românești cu marfă din import.

O altfel de provocare este reprezentată de perioadele de supraproducție. Anul acesta, a existat supraproducție la varză și cartof, acesta din urmă înregistrând supraproducție și la nivel regional. Recolta de cartof a fost foarte bogată, practic avem o deflație foarte puternică, double digit, care s-a tradus în primul rând prin scăderea prețului, dar și a rentabilității fermierilor. Cum spuneam, strategia noastră se bazează pe o colaborare foarte strânsă cu producătorii, astfel încât să putem identifica soluții și în astfel de cazuri. Anul acesta am testat introducerea unui articol nou în gama noastră, cartoful economic – împreună cu cooperativa Grădina Noastră din Brezoaele, producători de cartofi și varză, am listat un nou produs – cartofi albi și roșii românești, calitatea 1, calibru mic, ambalați la saci de 5 kilograme, la un preț de 5 RON. Astfel, am venit cu o soluție concretă prin care producătorii noștri parteneri să-și poată valorifica întreaga producție și, în același timp, am sprijinit puterea de cumpărare a consumatorilor.

În ce alte categorii mai vedeți oportunități pentru acest tip de articol?

Consider că pentru acest tip de proiect se pretează, în primul rând, produsele românești de rulaj, iar aici putem avea și ceapă, mere sau roșii, deși acestea sunt mai sensibile din punctul de vedere al defectelor evolutive. Vorbim despre produse cu un anumit rulaj, astfel încât cantitatea care se poate obține din produse cu un calibru mai mic sau de calitatea a doua, cu defecte neevolutive, să fie semnificativă, drept urmare să fie relevantă atât pentru fermieri, cât și pentru consumatori.

Însă, din punctul meu de vedere, consumatorii trebuie încurajați și educați în această direcție. Aceștia trebuie să știe că dacă un produs nu este perfect nu înseamnă neapărat că este impropriu consumului, ci poate fi mai gustos decât un produs care arată mai bine.

Suntem în a zecea lună a anului. Care au fost, anul acesta, obiectivele departamentului de legume-fructe, din punct de vedere business și atingerea obiectivelor?

Pentru anul acesta am avut o serie de obiective care ne-au ghidat activitatea, iar în primele zece luni ale anului, am înregistrat o creștere single digit atât a valorii, cât și a cantității.

Pot să spun că până acum am avut performanțe like-for-like peste media pieței. Pe legume-fructe, per total, am înregistrat creșteri atât valoric, cât și cantitativ, din punct de vedere cifră de afaceri like-for-like. Pe partea de fructe, fiind o categorie puternic afectată de inflație, ne-am situat la niveluri constante, în timp ce pe legume, creșterea valorică înregistrată reprezintă rezultatul unei creșteri cantitative semnificative.

Pentru atingerea obiectivelor, ne-am concentrat pe creșterea ponderii producătorilor parteneri, având în vedere că pentru fructele și legumele care pot fi cultivate pe teritoriul României colaborăm exclusiv cu producători locali.

De asemenea, ne-am axat pe dezvoltarea programelor noastre originale, Grădina Noastră și Creștem România BIO. De exemplu, anul acesta am extins colaborarea cu unul dintre producătorii parteneri în Creștem România BIO, și am deschis prima Cooperativă Grădina Noastră BIO. Am înregistrat creșteri double digit, mai exact de peste 20%, cantitativ, iar aceste creșteri vin în special de la legumele locale. De asemenea, avem în derulare un proiect, aflat încă în testare – verdeață bio, tăiată. Ne-am dorit să avem o sursă de verdeață fără pesticide și cu cât mai puține tratamente, iar prin această cultură am făcut pașii necesari pentru a ne duce către această zonă.

Acum, sub umbrela Grădina Noastră furnizăm produse precum dovlecei, zucchini, dovlecei rotunzi, ardei kapia și iute, castraveți și leuștean verde, vinete, salată, ceapă verde, pătrunjel verde și afine, toate certificate bio și cultivate în condiții sustenabile. Acest program a înregistrat o evoluție cantitativă peste evoluția raionului, ceea ce ne confirmă că mergem în direcția potrivită și că românii caută tot mai mult produse locale.

Ce alte obiective de business ați avut în 2025 în sectorul de fructe și legume?

În ceea ce privește programul Grădina Noastră, avem în vedere extinderea sa, astfel încât să creăm o rețea puternică de producători locali. Avem deja parteneriate cu peste 1.500 de producători locali pentru produse proaspete și ultra-proaspete, marcă proprie și parte din programele originale Carrefour Deschidem Vinul Românesc, Poftim Brânza Românească, Creștem România BIO și Grădina Noastră. În acest program, avem deja 13 cooperative partenere, dintre care două integrate în a doua jumătate a acestui an – Cooperativa Grădina Noastră BIO, prima cooperativă bio susținută de un retailer, și Cooperativa Grădina Noastră din Ciceu-Mihăiești, furnizori de pere, mere și cireșe, integrată recent. Până la finalul anului, vom mai integra încă o cooperativă în acest program și ajungem la un număr de aproximativ 390 de producători incluși în program.

Împreună cu aceștia, putem inova și putem să ne îndeplinim unul dintre obiectivele permanente – extinderea sezonului pentru fructele și legumele românești. De exemplu, anul acesta am deschis sezonul de castraveți cornichon în martie, varză timpurie și dovlecei în luna aprilie, iar în luna mai am deschis oficial sezonul pentru produse precum roșii, mazăre, cireșe, salată, căpșuni.

Ce tendințe de consum ați resimțit în acest an?

Vedem că românii se îndreaptă tot mai mult către produse locale, de sezon, mai sănătoase. De exemplu, produsele din programul Grădina Noastră au avut o evoluție semnificativă, cea mai mare fiind înregistrată de Grădina Noastră din Voinești, introdusă în program în 2023. Mai mult, produsele BIO au înregistrat o evoluție peste cea a raionului. Printre produsele bio cu cea mai bună evoluție se numără ardeii kapia, castraveții cornichon, căpșunele, cireșele, roșiile (roz, prunișoare), pepenele verde, afinele și dovleceii.

Totodată, pentru că românii sunt curioși, vor să testeze și să descopere produse noi, înregistrăm o evoluție pozitivă și pentru produsele exotice de la furnizorul SanLucar, exclusiv Carrefour. Produsele se deosebesc prin gust, calibru, soi și origine și avem deja câteva zeci de SKU-uri, disponibile în funcție de sezon. În topul preferințelor se află clementinele, lămâile și portocalele Disney, precum și afinele și mango.

Cum se traduce nevoia de a inova și de a vă diferenția în categorie? Cum echilibrați cu o putere de cumpărare în scădere?

Inovația este un pilon important pentru businessul nostru, iar în zona de legume-fructe, inovația este necesară pentru a putea face față atât evoluției tehnologice, cât și noilor cerințe ale consumatorilor. În acest scop, producătorii investesc atât în capacitățile de producție, cât și în cele de depozitare. De exemplu, împreună cu producătorii de la Cooperativa Grădina Noastră din Huși, am introdus pe rafturi strugurii negri românești soi Moldova în luna februarie, iar acest lucru a fost posibil datorită tehnologiei Ultra-Low Oxygen, care menține prospețimea fructelor pentru o perioadă îndelungată. Anul acesta, și-au dublat capacitatea de depozitare.

Sisteme speciale de depozitare au și partenerii de la cooperativa Ciceu-Mihăiești – celule speciale de depozitare, ce permit extinderea perioadei de livrare până la cinci-șase luni pentru peste 300 tone de produs. De asemenea, producătorii din Grădina Noastră din Voinești au o capacitate de depozitare totală de 1.400 tone de fructe, pe care vizează să o dubleze anul viitor.

Mai mult, inovăm constant prin parteneriatele cu producătorii noștri – prin acțiuni promo spot, pentru fructe și legume cu prețuri accesibile, dar și prin acțiuni precum cartoful economic.

Cum au evoluat proiectele cooperativelor agricole?

Cooperativele parte din programul Grădina Noastră rămân un pilon strategic în activitatea companiei în categoria de legume fructe. Până la finalul anului, vom avea 14 cooperative partenere și aproximativ 390 de parteneri, cifre pe care dorim să continuăm să le dezvoltăm. În 2024, 47% din totalul generat de produsele românești s-a realizat prin intermediul cooperativelor din Grădina Noastră. De la începutul anului 2025 până în prezent, producătorii Grădina Noastră au furnizat 26,5 milioane unități de vânzare în magazinele Carrefour.

Produsele din programul Grădina Noastră au per total o evoluție cantitativă pozitivă. Printre produsele cu cele mai mari creșteri în categorie se numără vinetele albe și vinetele grafitti, roșiile, atât cele inimă de bou, cât și cherry, afinele, broccoli, usturoiul și merele.

Ce obiective aveți pe termen scurt și mediu?

Ne-am propus o serie de direcții strategice care să continue obiectivele de creștere. Un prim obiectiv este consolidarea pe segmentul local, prin întărirea relațiilor cu producătorii români și asigurarea unei prezențe constante a produselor de origine locală pe rafturi, inclusiv extra-sezon. În paralel, se lucrează la integrarea structurilor ultra-locale, adică a micilor producători aflați la maximum 50 km de magazine, pentru a aduce consumatorului produse cât mai proaspete, într-un lanț scurt de aprovizionare.

Un alt pilon important este planificarea producției – pentru noi, finalul de an este o perioadă importantă, pentru că acum se fac planificările de producție pentru anul viitor. Este necesară o estimare a evoluției pieței și o abordare coordonată cu fermierii parteneri, astfel încât oferta să fie cât mai bine aliniată la cerere, pentru a se evita atât supraproducțiile, cât și perioadele de deficit.

Tot din a doua parte a anului, ne-am concentrat pe finalizarea sezonului de produse vară și pe integrarea treptată a sezonului de toamnă, cu accent pe fructe și legume de sezon, conserve și murături, care au avut o evoluție double digits, atât în valoare, cât și în volum. De asemenea, urmează pregătirea sezonului de citrice, etapă esențială în trecerea către oferta de iarnă, cu o atenție sporită la originea, calitatea și prospețimea produselor.

Pentru 2026, vizăm consolidarea și promovarea produselor românești, înființarea parteneriatelor cu baze legumicole neacoperite, consolidarea parteneriatelor ultra-locale pentru fructe și legume. Din punctul de vedere sortimentație, lucrăm la planificarea soiurilor pe anumite produse, precum și la diversificarea sortimentului pentru fructe uscate, vrac și ready to eat.

 

Articolul precedentPENNY deschide noul depozit logistic de la Mihăilești, o investiție de 35 de milioane de euro
Articolul următorDumitru – Bebe Iliescu, Managing Director Retail 5 to go: “În următorii 3-5 ani, ne dorim să devenim un furnizor de top în retailul românesc”
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.