Program de vizite la fabrica Danone din București

Danone România lansează prima ediție a programului de vară „After School la Fabrica Danone”. Evenimentul, dedicat publicului larg, reprezintă o continuare a sesiunilor de vizite în fabrică pentru grădinițe și școli, care se desfășoară pe parcursul anului școlar. Cererea tot mai mare de a afla cum este produs iaurtul a determinat compania Danone să extindă programul de vizite pentru toate vârstele de consumatori, pe perioada sezonului de vară.

În cadrul vizitelor, cei interesați vor afla cum laptele proaspăt colectat de la fermele gospodarilor români ajunge în fabrica Danone și care este procesul prin care acesta se transformă zilnic în peste 1 milion de iaurturi simple, cu fructe sau cu cereale.

În plus, consumatorii pot să afle răspunsurile la toate curiozitățile direct de la echipa Danone: de la ce conține rețeta iaurtului preferat, la întregul proces prin care trece laptele pentru obținerea produsului final, și până la cum este asigurată calitatea și siguranța alimentară. Pe lângă experiența educativă, vizitatorii se vor putea bucura de o întâlnire cu roboții Spider Man, Vasilică, Vasilică cel Mic și Gemenii Arcil.

Pentru înscrieri, cei interesați trebuie să completeze formularul disponibil la adresa www. danone.ro/acasa-la-danone/ cu data și intervalul orar preferat, în categoria „Afterschool la Danone”.

O vizită poate acomoda maximum 30 de persoane pe slot și durează 60 de minute, iar în cazul în care un anumit interval orar nu mai este disponibil, consumatorii pot trimite un e-mail la adresa comunicare.ro@danone.com pentru a fi adăugați pe lista de așteptare. Întrebările și informațiile suplimentare pot fi adresate la adresa de e-mail comunicare.ro@danone.com.

Adresa fabricii Danone România este: Strada Nicolae Cânea nr. 96, sector 2 București.

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996, iar până în acest moment au fost investiți aproximativ 90 milioane euro pentru modernizarea și retehnologizarea acesteia.

În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 13 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte, din care aproximativ 90% este lapte românesc. Numai anul trecut, compania a colectat lapte proaspăt de la 22 de ferme mari și peste 220 de gospodari.

Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete, produse pe bază de plante (Alpro), precum și cuprodusele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa).