Peste 30% din produsele disponibile pe sezamo.ro provin de la producători locali

Supermarketul online sezamo, care își va lansa serviciile în aprilie, a dat startul colaborării cu producătorii locali din toată țara, peste 30% dintre parteneriatele încheiate până în prezent fiind cu aceștia. Parteneriatele au fost făcute cu producători de fructe și legume proaspete, mezeluri, lactate, panificație și produse apicole.

sezamo invită și alți furnizori locali să i se alăture în misiunea de a aduce mai aproape de consumatori produsele făcute în România.

„Suntem interesați de produse sănătoase, cultivate natural și crescute cu grijă, de la fructe și legume, până la produse de origine animală. Căutăm parteneri care ne împărtășesc valorile, precum grija pentru client și pentru mediul înconjurător, și pot oferi produse de o înaltă calitate”, spune Michael Kaiser, CCO sezamo România.

Supermarketul online va ajuta fermierii și artizanii locali să se dezvolte continuu, în același timp oferind consumatorilor siguranța că produsele pe care le cumpără sunt proaspete și delicioase.

sezamo recunoaște importanța de a face tot ce este posibil pentru a proteja micii fermieri și artizani, iar colaborarea cu aceștia este puternic aliniată cu valorile companiei și cu obiectivul său, de a contribui la o Europă mai sănătoasă și mai fericită.

„Misiunea sezamo este aceea de a ajuta românii să mănânce bine, să trăiască bine și să beneficieze de cele mai proaspete și sănătoase produse atunci când fac cumpărături. Eu, la rândul meu, m-am îndrăgostit de gustul autentic al produselor locale și am vrut să fiu printre cei care le va duce povestea mai departe. Alături de partenerii noștri, sezamo tinde să fie mai mult decât un supermarket online; sezamo va deveni un stil de viață”, declară Tomáš Chadzivasilis, CEO sezamo România.

În supermarketul online sezamo.ro vor fi disponibile peste 8.000 de produse provenite de la producători locali, produse internaționale de tip supermarket și alimente de la artizani autohtoni, toate într-un singur loc.

Mai mult decât atât, există o gamă largă de produse BIO și ecologice, printre care se află și brandurile recunoscute la nivel european Alnatura și Alce Nero. Clienții vor putea, de asemenea, să aplice filtre de căutare în funcție de nevoile alimentare (produse fără gluten, fără zahăr, vegane etc.).

sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia, Ungaria, Austria și Germania, Rohlik se lansează în România, Italia și Spania în 2022, sub brandul sezamo pentru toate cele trei ţări.

Implementând tehnologie și logistică de vârf pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (8.000 SKU+), sezamo oferă o fereastră de livrare de 60 minute, cu livrare în 2 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 300 de milioane EUR în 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.