PENNY România sprijină sute de elevi să-și continue studiile prin programul „Vreau în clasa a 9-a”

World Vision România este o organizație non-guvernamentală care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Unul dintre proiectele de succes derulate de organizație este și programul „Vreau în clasa a 9-a”. Cu sprijinul PENNY, programul s-a dezvoltat constant în cei șapte ani de parteneriat și până în prezent. Cu un obiectiv comun – de a ajuta și de a încuraja elevii să acceseze programe educaționale și să-și continue studiile, PENNY și World Vision le-au oferit acestora șansa de a se dezvolta armonios și de a deprinde abilitățile necesare pentru a performa la școală și în comunitate.
PENNY investește în educație și în tineri, compania demarând toate acțiunile de responsabilitate socială sub pilonul de sustenabilitate Angajați și societate.

Pentru noi, implicarea în comunitate este esențială. Identificăm nevoile și, împreună cu partenerii, încercăm să ajutăm cât mai mult. Așa a pornit și colaborarea noastră de lungă durată cu organizația World Vision România. Alături de o echipă profesionistă, am pus bazele unui parteneriat de succes care de șapte ani continuă să susțină sute de elevi din țară să nu abandoneze studiile și să-și atingă adevăratul potențial”, menționează Dan Crișan, COO PENNY | REWE România.

De peste 14 ani desfășurăm programul „Vreau în clasa a 9-a” pentru a reduce diferențele de oportunități între elevii din mediul rural și cei din mediul urban. Scopul nostru este să sprijinim adolescenții din familii cu resurse limitate să își continue studiile liceale, să își urmeze pasiunile și chiar să acceseze învățământul superior. Parteneriatul cu PENNY România este unul de durată, de peste șapte ani colaborăm pentru a le oferi tinerilor din mediile vulnerabile o șansă reală la o educație mai bună, la un loc de muncă mai bun, la o viață mai bună și să poată să viseze în continuare. Mulțumim PENNY România pentru că ați înțeles importanța investiției în educația copiilor”, a declarat Mihaela Nabăr, Director executiv World Vision România.

Platforma de sprijin oferită elevilor din programul „Vreau în clasa a 9-a” este diversă și include acțiuni și activități menite să le ofere copiilor cât mai multe oportunități de învățare:
• Sprijin financiar lunar pentru acoperirea nevoilor primare educaționale,
• Donații de rechizite, dispozitive electronice, produse alimentare și produse de igienă,
• Sesiuni lunare de dezvoltare personală, orientare vocațională și combaterea violenței,
• Meditații la principalele materii de profil,
• Mentorat vocațional și povești de succes,
• Consiliere individuală, școlară și socială,
• Dezvoltarea abilităților de viață și orientare vocațională,
• Activități sportive și de dezvoltare personală,
• Tabere de vară,
• Acces în magazinele PENNY pentru stagii de practică,
• Sesiuni educative și vizite de studiu în centrele logistice și magazinele PENNY.

Rezultatele parteneriatului PENNY și World Vision România:
• 7 ani de parteneriat
• Peste 200 de elevi susținuți
• Elevi din 7 județe
• Elevi din 71 de comunități
• Peste 17.760 de ore de practică
• 16 de tabere de vară organizate
• Peste 400 de sesiuni de activități educative
• Peste 130 de vizite, deplasări, proiecte activități de socializare
• Peste 20 de dispozitive electronice donate (tabletă, laptop, telefon)

 

Articolul precedentKaufland România a investit peste 63 de milioane de euro în inițiative de ESG (Mediu, Social și Guvernanță) în 2023
Articolul următorAVE și PENNY sprijină elevii să își dezvolte competențe-cheie pentru viitorul lor
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.