Nutricia România, compania de nutriție specializată a Danone, anunţă schimbări în echipa de conducere. Robert Jasinski este noul Country Manager al Nutricia România, în timp ce Francisc Kiss, fostul Country Manager al companiei, a fost promovat în funcţia de Global Category and Channel Development Director, la sediul Danone din Amsterdam, Olanda.
Robert Jasinski are o experienţă de peste 15 ani în FMCG. Robert s-a alăturat echipei Nutricia din Polonia în anul 2011 şi a gestionat cu succes multe proiecte în cadrul companiei. Cea mai recentă funcţie a sa a fost de National Sales Manager Modern Trade pentru Nutricia Polonia, fiind responsabil cu dezvoltarea şi execuţia strategiei de vânzări. Robert are o vastă experienţă profesională în crearea unor noi modele de business, pornind de la strategie şi până la poziţionarea de brand, fiind preocupat, în același timp, și de dezvoltarea şi motivarea oamenilor.
Francisc Kiss şi-a început cariera la Nutricia România în 2009, în funcţia de Trade Marketing Manager, ocupând ulterior diferite poziţii, inclusiv cea de Sales Director. În ultimii 5 ani, în calitate de Country Manager, a contribuit la construcţia unei organizaţii de succes şi a unui model de afaceri durabil, reuşind să obţină, în fiecare an, o rată de creştere de peste 10%.


















