Lanțul de coffee-shopuri Meron previzionează pentru anul în curs o cifră de afaceri de 4 milioane euro. Obiectivul de creștere cu 60% față de valoarea anului 2019 se bazează pe planuri de extindere atât la nivel național, cât și internațional. Astfel, pe parcursul anului 2020, brandul își propune să deschidă 8 noi localuri în țară, în Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Brașov, Bistrița, București și Sibiu, prima din acest an fiind la Târgu Mureș. În Cluj-Napoca, unde brandul a reușit să strângă în jurul lui o comunitate educată în spiritul consumului cafelei de specialitate, numărul de coffee shopuri va ajunge, la sfârșitul anului 2020, la 10.
Afacerea și-a dublat valoarea în ultimii doi ani, de la 1,2 milioane euro, cifră de afaceri înregistrată în 2018, la 2,5 milioane euro, la sfârșitul anului trecut, pe fondul unei strategii coerente de extindere.
Numai în 2019, Meron a inaugurat propria prăjitorie de cafea în Cluj-Napoca, alături de alte 3 unități în Oradea, Cluj-Napoca și Zalău. Fiecare dintre aceste investiții a fost posibilă ca răspuns firesc la creșterea generală a pieței cafelei de specialitate, cu 18-20% față de anii anteriori. Investiția de jumătate de milion de euro în prăjitoria proprie a fost de asemenea un pas firesc în dezvoltarea lanțului de cafenele.
Cu 80.000 de clienți lunar, o echipă de aproximativ 100 de angajați și potențialul de a deschide 30 de unități în următorii 5 ani, Meron vizează extinderea pe plan internațional.
„Ne bucurăm să vedem că misiunea pe care ne-am asumat-o acum 5 ani, aceea de a promova cafeaua de specialitate dă roade. Vom continua să investim în cafeaua de calitate procurată direct de la producători și prăjită în prăjitoria Meron, în educația constantă a echipei noastre de barista și în locații deschise aproape de consumatorii cafelei Meron”, a declarat Bogdan Ciocian, Founder& CEO Meron.
În prezent, lanțul de coffe-shopuri Meron numără 12 unități, 7 în Cluj-Napoca (Napoca, Platinia, VIVO!, două, Central, Roastery, prăjitoria proprie și Iulius Mall), una în Zalău (Value Centre), una în București (Cișmigiu), una în Satu-Mare (Shopping City), două în Oradea (Lotus Center și Alecsandri). Valoarea unei investiții într-o nouă locație se situează în jurul sumei de 100.000 de euro, ca în cazul Meron Lotus, prima cafenea deschisă în Oradea.
Conceptul Meron s-a născut în 2015, când un grup de investitori clujeni și-a propus să aducă în România cultura cafelei de specialitate și, odată cu aceasta, un nou tip de spațiu pentru consum. Cu o investiție inițială de 90.000 euro în primul local, Meron s-a dezvoltat mai departe prin francizare. În doar doi ani, afacerea însuma 4 coffee-shopuri și se transforma într-un lanț de cafenele, odată cu inaugurarea Meron – Platinia Shopping Center, Cluj-Napoca.