Acasă Retail & FMCG Noutati Noutatea anului de la Zarea: Zarea Prosecco Rosé

Noutatea anului de la Zarea: Zarea Prosecco Rosé

57

Consorţiul Prosecco DOC a aprobat producţia noului Zarea Prosecco Rosé. Realizat dintr-un cupaj de struguri Glera (85%) cu Pinot Nero (15%) din podgoriile situate în Nord-Estul Italiei, Zarea Prosecco DOC Rosé este disponibil în magazine începând cu luna noiembrie, 2020. Acest vin spumant face parte din Colecţia Zarea Bella Vita, alături de alte două sortimente de prosecco alb (Extra Sec şi Demisec) şi trei sortimente de Lambrusco Demidulce (alb, rosé şi roşu).

Delicat şi vioi, Zarea Prosecco Rosé DOC are o culoare roz pal de nuanța piersicii coapte, un perlaj fin şi o paletă aromatică de fructe proaspete şi zemoase (frăguţe, căpşuni, rodii şi coacăze roșii). Textura este suavă, catifelată şi gustul remanent (după înghiţire) este lung şi fermecător.

Zarea lansează campania “Ce spumant avem la cină?”

Campania “Ce spumant avem la cină?” își dorește să îmbunătăţească experienţa consumatorilor, încurajându-i să asocieze vinurile spumante experienţelor gastronomice de zi cu zi. Vinul spumant poate înlocui cu uşurinţă un vin liniştit, fiind versatil şi mai spectaculos în asocieri, transformând o cină obișnuită într-o experienţă culinară deosebită.

Inspirat de caracterul spumantelor din colecţiile Zarea, cunoscutul somelier Eduard Jakab a realizat, pentru fiecare spumant în parte, un set personalizat de recomandări de pairing cu mâncare, propunând ingrediente şi preparate disponibile sau uşor accesibile (pregătite în casă sau pur şi simplu comandate online).

Idei pentru cină la care se asortează spectaculos un spumant Zarea Prosecco Rosé se găsesc pe pagina ce-spumant-avem-la-cina.zarea.ro

În luna decembrie, toate vinurile spumante din portofoliul Zarea se găsesc la preţuri speciale în magazine.

Articolul precedentdm drogerie markt anunță o creștere a cifrei de afaceri cu 5,54%
Articolul următorPenny relansează gama de marcă proprie, Hanul Boieresc
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.