Netopia Ventures a intrat în acționariatul Froopt, magazin online de fructe și legume

Netopia Ventures, fondul de investiții care face parte din grupul de firme Netopia a achiziționat 20% din pachetul de acțiuni Froopt, magazin online de fructe și legume.

„Froopt este o companie care pune accentul pe sustenabilitate, susține producătorii locali, iar prin spiritul antreprenorial oferă posibilitatea consumatorilor finali să aibă acces simplu și rapid la o hrană sănătoasă”, a motivat Felix Crișan, Cofondator Netopia Ventures, această decizie.

“Faptul că am intrat în portofoliul de investiții Netopia Ventures ne va facilita extinderea și creșterea businessului, menținându-ne strategia de sustenabilitate și, implicit, a colaboratorilor și furnizorilor noștri de fructe și legume”, a declarat, la rândul său, Ioana Pantelimon, cofondator Froopt.

Potrivit datelor Froopt, coșul mediu de cumpărături este în valoare de circa 215 lei pe comandă. De asemenea, 44% dintre clienți comandă cu recurență de două sau trei ori în fiecare lună. Cei mai mulți dintre aceștia sunt familii tinere cu copii, care își doresc o alimentație sănătoasă și sunt preocupați de calitatea hranei pe care o consumă.

Prin flota proprie, compania pune la dispoziția clienților săi livrarea a doua zi de la efectuarea comenzii. Astfel, legumele, fructele, sau lactatele sunt transportate în București și Ilfov cu vehicule ce au încorporat tehnologie pentru a controla temperatura din timpul transportului. Pentru livrarea în țară, Froopt folosește curieratul rapid, iar coletele sunt transportate în temperatură controlată pasiv.

Froopt oferă clienților săi una dintre cele mai mari game de legume și fructe bio vândute online. În prezent și-au extins gama cu noi produse complet ecologice, precum: lactate, conserve de legume și fructe, sucuri naturale și produse de băcănie. Totodată, compania are în plan extinderea sortimentelor  și către produse din carne.

„Una dintre cele mai importante direcții strategice atunci când vorbim de activitatea Froopt este sustenabilitatea. Promovăm agricultura ecologică, benefică în primul rând pentru mediu și care contribuie la menținerea ecosistemului pământului. De asemenea, prin lanțul scurt de aprovizionare pe care îl oferă Froopt, micii fermieri cu care colaborăm pentru furnizarea produselor se pot dezvolta organic, alături de noi. Faptul că am intrat în portofoliul de investiții Netopia Ventures ne va facilita extinderea și creșterea businessului, menținându-ne strategia de sustenabilitate, și implicit a colaboratorilor și furnizorilor noștri de fructe și legume”, a mai spus Ioana Pantelimon.

Froopt a fost lansat în mai 2021 și a încheiat anul trecut, după șase luni de activitate, cu o cifră de afaceri de 140.000 de euro. Pentru anul în curs, compania estimează venituri în valoare de peste 500.000 de euro.

Obiectivul pe care Froopt și-l propune este să adune în jurul său mici fermieri români care produc responsabil și sustenabil și împreună cu aceștia să le ofere clienților care apelează la serviciile sale posibilitatea de a-și achiziționa produse alimentare sănătoase, din surse controlabile.