În data de 2 decembrie, Lidl va inaugura un magazin în Focșani, județul Vrancea. Acesta este situat pe Aleea Parc, Nr. 2 și are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m². Unitatea dispune de peste 95 locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.
Odată cu inaugurarea magazinului, au fost create peste 20 de noi locuri de muncă.
Noul magazin Lidl din Focșani dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.
Inaugurarea magazinului Lidl din Focșani continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse la cel mai bun raport calitate-preț, într-o varietate de sortimente.
În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.
Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.



















