Lidl deschide două magazine în Titu, jud. Dâmbovița, și Oltenița, jud. Călărași

Lidl deschide două magazine în Titu, jud. Dâmbovița, și Oltenița, jud. Călărași, pe data de 11 octombrie. Noua unitate din Titu este situată pe Str. Pictor Nicolae Grigorescu, Nr. 50, iar cea din Oltenița se află pe Bulevardul 1 Decembrie, Nr. 35. Odată cu inaugurarea fiecărui magazin, se vor crea aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Magazinele au o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și dispun de aproximativ 130 de locuri de parcare, fiecare. Orarul de funcționare pentru unitatea din Titu va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 21:00, iar duminică între 8:00 și 18:00. Magazinul din Oltenița va funcționa de luni până sâmbătă, între 07:30 – 21:00, iar duminică între 08:00 – 20:00. Odată cu deschiderea fiecărei unități, se vor crea câte 20 de noi locuri de muncă.

Noile magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Lidl promovează colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.

În procesul de construcție s-au folosit o serie de tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. De exemplu, în toate magazinele sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Lidl, parte a grupului Schwarz este prezent în 30 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 5.500 în România, unde retailerul german are deschise peste 220 de magazine și 4 centre logistice.

Articolul precedentCafea Fortuna a intrat și pe piața de retail și HoReCa din Republica Moldova
Articolul următorNouă soluții digitale implementate în Mega Image – Barbu Văcărescu
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro