Lidl construieste in nordul Capitalei un nou sediu central, precum si un nou magazin

Discounterul german Lid isi construieste in zona de nord a Capitalei un nou sediu de birouri, in parteneriat cu Skanska. Noul sediu central Lidl va fi una dintre cele mai sustenabile cladiri din Bucuresti, structurata in doua corpuri separate, cu 4, respectiv 6 etaje, ambele beneficiind de caracteristici energetice de clasa A. Acesta va avea o suprafata de aproximativ 12.500 mp dedicati cladirii de birouri si 2.400 mp pentru un nou magazin Lidl.
Pentru constructia noului sediu central se vor implementa solutii si tehnologii moderne care ating cele mai inalte standarde de eficienta energetica. Procesul de executie ales vizeaza obtinerea unei cladiri sustenabile, prin reducerea consumului de energie, a emisiilor, amprentei de CO2 si, implicit, a impactului asupra mediului inconjurator. Masurarea performantelor proiectului se va face conform sistemul britanic de evaluare a cladirilor sustenabile BREEAM – cea mai inalta certificare ecologica pentru masurarea impactului cladirilor asupra mediului.
„Este un proiect inovator si complex, prin folosirea unora dintre cele mai avansate tehnologii din domeniul constructiilor. Ansamblul de cladiri care acomodeaza atat sediul nou de birouri, cat si un magazin, este proiectat si certificat pentru a fi cat mai eco-friendly. Pe langa utilizarea unor materiale de constructii ecologice sau chiar naturale ori reciclate, procesul de executie in sine este, de asemenea, in conformitate cu normele cele mai ridicate de protectie a mediului. Continuam astfel demersul nostru spre sustenabilitate, printr-o dezvoltare imobiliara durabila.”, a declarat Ionut Vasiu, Directorul Departamentului Central Imobiliare Lidl Romania.
In cadrul procesului de executie, realizat de Skanska Romania, vor fi implementate tehnologii ce folosesc refrigerant natural sau instalatii de incalzire ce utilizeaza energia geotermala. Vor fi incorporate panouri fotovoltaice, pentru a putea beneficia de energia solara si, tot in vederea economisirii energiei, va fi utilizat un sistem de iluminat pe baza de LED-uri. Un element revolutionar pentru cladirile de birouri va fi prezenta surselor de incarcare pentru masinile electrice.
Lucrarile pentru noul sediu central au inceput din luna ianuarie 2016, avand ca termen estimativ de finalizare luna mai a anului 2017.

Articolul precedent„Harta Retailului Modern in Republica Moldova”, editia a II-a
Articolul următorFranta: Auchan lanseaza un serviciu de tip click & collect pentru produse proaspete
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.