Acasă Retail & FMCG Kaufland deschide al doilea magazin al său din Roman

Kaufland deschide al doilea magazin al său din Roman

88

În prag de Sărbători, Kaufland România deschide un nou magazin situat în municipiul Roman, județul Neamț, acesta fiind hipermarketul cu numărul 137 al rețelei, la nivel național. Noul magazin se află pe strada Mihai Viteazu, nr. 13 și este al doilea din oraș. Acesta are o suprafață totală construită de peste 5.300 de metri pătrați, dintre care peste 2.900 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.

În această perioadă, programul de lucru va fi de la 07.00 și până la 21.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 08.00 la 20.00.
Parcarea oferă 200 de locuri, ce includ și locuri speciale pentru persoane cu dizabilități, pentru părinți și rasteluri pentru biciclete.
Prin această investiție sunt create 80 de noi locuri de muncă, Kaufland România sprijinind astfel dezvoltarea economiei locale.


Cu ocazia deschiderii, clienții vor fi așteptați cu reduceri și promoții speciale.

Magazinul este dotat cu o virtină extinsă cu servire asistată, de 21,5 metri, precum și raioane de legume fructe, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Hipermarketul este prevăzut cu 8 case de marcat standard, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service.

Magazinul este dotat în exterior și cu un Grill, unde clienții pot găsi mâncăruri gustoase, gata preparate.


Magazinul promovează sustenabilitatea și oferă clienților acces la trei infrastructuri ecologice:
• La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare.
• În parcare, clienții au la dispoziție stații e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice.
• Tot în parcare, clienții pot recicla sticle din plastic, de sticlă sau doze din aluminiu, folosind automatul de reciclare tip self-service. Aici pot depune trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

Magazinul deschis este complet sigur și respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland în această perioadă.


Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 137 de magazine în România.

Articolul precedentUnilever anunță un obiectiv anual de vânzări de 1 miliard de euro pentru produsele sale pe bază de plante
Articolul următorFerrero a publicat noua broșură cu idei de decorațiuni festive
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.