Cu o investiție de peste 5,3 milioane de euro, retailerul electro-IT, Altex România a deschis la Brăila, magazinul cu numărul 101 al rețelei, sub un nou concept: Centru de servicii.
Aflat pe Bulevardul Dorobanților, nr. 415, în Brăila, magazinul are o suprafață construită de 4.380 de metri pătrați, din care 2.450 de metri pătrați suprafață de vânzare, unde clienții vor beneficia de servicii de livrare imediată, de service în magazin și de finanțare.
„În cele 10 luni de când am dat startul investiției, cu ajutorul a treisprezece companii, dintre care trei locale, care au implicat peste 100 de angajati, dintre care 30 de angajați locali, am amenajat 4.380 de metri pătrați dintre care 2.450 de metri pătrați suprafață construită. Am investit, fără a include stocul de produse, mobilierul și elementele de marketing și signalistică, peste 3,2 milioane de euro. […] Vom continua să investim, să deschidem și să reamenajăm magazine sub noul concept “centru de servicii”, în întreaga țară, și astfel să fim mereu aproape de clienții noștri”, precizează Lilian Furtună, Director General COMETEX.
„Clienții din Brăila și din zonele din apropiere au acum mai mult decât un simplu magazin; au un veritabil centru de servicii care, prin cel mai mic preț din România la întreaga gamă de produse, garantat prin rambursarea de 2 ori a diferenței, susținut de servicii de consultanță la raft, de livrare imediată, de ridicarea produselor vechi, de service în magazin, de finanațare accesibilă, le asigură accesul către noi tehnologii și la servicii care să le îmbunătățească viața”, spune Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.
La punctul de service al magazinului, personalul Altex diagnostichează produsele și oferă rezolvare sau o rezoulție pe loc, în funcție de problema identificată:
„Asigurăm pe loc diagnosticarea și chiar, când se poate, repararea pe loc a produselor importante pentru clienții noștri precum telefoane, laptop-uri, televizoare sau electrocasnice mici. Serviciul de service în magazin nu se limitează la produsele aflate în garanție, ci vine în întâmpinarea nevoii tuturor clienților care caută rapid o soluție pentru curățare, upgrade sau reparare”, explică Daniel Știrban, Director General, Altex Service Center.
O altă noutate pe care o aduce deschiderea noului magazin din Brăila este integrarea biroului CREDEX în conceptul de Centru de Servicii Altex. Direct în magazin, specialiștii CREDEX propun cele mai bune oferte la creditele de nevoi personale la toate băncile partenere.
Prin programul „De 2xDiferența”, Altex susține cel mai mic preț din România oferit pentru întreaga gamă de produse. În plus, Altex vine în sprijinul clienților cu servicii de consultanță la raft, platforma online, livrare la domiciliu, ridicarea produselor vechi, finanațare (rate) accesibilă, acțiuni promoționale.
De la electrocasnice, electronice, IT, comunicații și multimedia, ALTEX România și-a extins în prezent gama de produse având oferte competitive și pe piața de voiaj, sport și vacanță, auto, cosmetice-îngrijire personală, bebeluși-copii sau băuturi calde și reci (apa, cafea, sucuri, ceai).