Gregory’s în România – 80 de unități coffee & Greek deli în următorii 5 ani

0
496

Rețeaua de cafenele Gregory’s, anunță intrarea pe piața din România odată cu deschiderea unei unități în zona complexului rezidențial și de birouri UpGround din București, la începutul lunii iulie. Deschiderea Gregory’s sub conceptul de coffee & Greek deli, face parte din strategia grupului grec de expansiune a operațiunilor în Europa de Est, urmând ca până la sfârșitul acestui an Gregory’s să inaugureze alte 3 unități proprii pe plan local.

„În ultimii ani, Gregory’s a înregistrat o creștere susținută, devenind unul dintre dintre cele mai mari lanțuri europene din domeniul coffee & food snack. Prezența afacerii în alte țări este o prioritate pentru noi și credem că România oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea grupului în Balcani și Europa de Est. În acest context, deschiderea unității din București reprezintă un prim pas în implementarea strategiei de extindere pentru următorii ani”, a declarat Vlassis Georgatos, CEO Gregory’s.

În următorii ani, Gregory’s țintește dezvoltarea prezenței pe piața locală prin deschideri de noi unități în toată țara.
“Folosind modelul propriu de franciză, grupul vizează expansiunea reţelei în România prin intrarea în sistem a unor francizaţi din toată țara. În acest context, compania are în plan deschiderea a 80 de unități în România în următorii 5 ani,” a declarat George Makridis, CEO Green Break, compania care deține brandul Gregory’s în România.

George Makridis, CEO Green Break

Cei care trec pragul Gregory’s pot alege dintr-o gamă largă de plăcinte tradiționale grecești, sandvișuri realizate pe bază de rețete originale grecești, cafea proaspăt măcinată și Freddo espresso grecesc. La meniu se adaugă salate grecești, preparate din iaurturi grecești, dar și produse de patiserie. Un vitamin bar completează oferta disponibilă care integrează, printre altele, sucuri proaspete din fructe și legume, dar și produse cu conținut scăzut de calorii și produse vegane, realizate din ingrediente atent selecționate.

Înființat în 1972, brandul Gregory’s este în prezent al 9-lea cel mai mare lanț din domeniul coffee & food snack din Europa. Rețeaua numără peste 330 de unități în Grecia, Cipru, Germania și Bahamas și aproape 2.500 de angajați. Gregory’s atrage zilnic peste 250.000 de clienți în toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here