Gheaţă destinată consumului uman, oprită de la comercializare

0
390

Comisarii ANPC au oprit, temporar, de la comercializare 1.800 kg de cuburi de gheaţă aflate în depozitele a doi producători, precum şi o cantitate de 5.372 de pungi cu cuburi de gheaţă de 1 sau 2 kg, aflate la comercializare în marile magazine, anunță ANPC.

Cele mai grave probleme întâlnite la operatorii economici controlaţi ţin de existenţa în gheaţa destinată consumului uman a unui număr mare de bacterii coliforme şi chiar E-coli. Pe eticheta unor producători controlaţi scria că apa este filtrată şi purificată, însă aceştia nu au putut prezenta documente în acest sens. Majoritatea producătorilor de gheață pentru consum controlaţi stau destul de prost în zona actelor primare, a etichetării, dar cel mai grav fapt constatat a fost în zona de producţie.

Concluziile controalelor efectuate, în perioada 7 – 11 mai, la producătorii de gheaţă, au fost transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente, deoarece analizele de laborator au depistat depăşirea parametrilor microbiologici, a declarat, Marius Pârvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Pârvu a anunţat că Protecţia Consumatorilor va face din controlul producătorilor şi distribuitorilor de gheaţă o tematică naţională, în condiţiile în care începe sezonul cald.
„Vom extinde controlul pe transabilitatea produselor. Noi putem controla în fiecare zi, dar până la urmă totul ţine de onestitatea producătorilor pentru care profitul nu ar trebui să fie principalul reper”, a spus preşedintele ANPC.