Foodpanda face livrări expres pentru clienții Cora în București-Lujerului

Începând cu 21 aprilie 2020, consumatorii vor putea comanda de acasă, prin platforma foodpanda, alegând din peste 1.000 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de Cora, pe care foodpanda le va livra, în regim expres, într-o primă etapă în zona de proximitate a hipermarketului cora Lujerului.

Prin urmare, până la data de 1 mai 2020, proiectul se află în faza pilot, ceea ce presupune livrarea de comenzi doar în zona hipermarketului cora Lujerului, pe o rază de aproximativ 5 kilometri. Astfel, doar cei care comandă cu livrare în această zonă pot să acceseze acest nou serviciu.

După data de 1 mai 2020, serviciul va fi disponibil la nivelul tuturor hipermarketurilor cora din Capitală, pentru cei care doresc livrare pe o rază de aproximativ 8 km în jurul acestora.

Până la finalul lunii mai, serviciul de livrare expres va fi disponibil şi în alte orașe în care cora e prezentă – București, Ploiești, Constanța, Cluj, Bacău și Baia Mare, Drobeta Turnu Severin – pentru a putea deservi un număr cât mai mare de clienți.

Flota de livratori foodpanda va livra comenzile în regim expres, în 60 de minute de când comanda este plasată în aplicația foodpanda, de luni până vineri, între orele 10:00 – 21:30. Taxa de livrare variază între 10 – 20 lei, în funcție de aria de livrare. Valoarea minimă a comenzii este de 50 lei și greutatea maxim acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

“Parteneriatul cu foodpanda se înscrie în acest efort al nostru de a fi mai buni și de a livra produsele cora mai rapid, în cât mai multe case”, a spus Claudia Badea, directorul operațional al platformei e-commerce cora.ro.
„Pentru început, serviciul de livrare expres va fi disponibil utilizatorilor noștri din București, urmând să îl extindem cât mai rapid și în alte orașe din țară”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

Clienții Cora au, de asemenea, la dispoziție serviciul de livrări la domiciliu prin comanda pe www.cora.ro , dar si serviciul coraDrive, care presupune comandarea produselor dorite pe platforma www.cora.ro și ridicarea, de către clienți, a comenzilor din spațiile Drive disponibile în București – la toate cele 4 hipermarketuri cora , precum și la cora Brătianu în Constanța, cora Cluj-Napoca și cora Bacău. coraDrive este un serviciu extrem de util în această perioadă, deoarece limitează la minimum interacțiunea dintre persoane, pentru siguranța clienților și a personalului cora.

Articolul precedentWebinar Rep.Moldova: Parteneriat şi responsabilitate pe lanţul de aprovizionare în comerţul alimentar – 15 Aprilie 2020
Articolul următorCarrefour introduce în ofertă “lădița cu verdețuri”
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.