Farmec deschide un nou magazin Gerovital în Cluj și ajunge la o rețea națională de 15 unități

0
187

Farmec deschide un nou magazin Gerovital la Cluj-Napoca, cel de-al doilea inaugurat în acest an, ajungând la un număr total de 15 unități la nivel de țară. Noul magazin Gerovital din Cluj-Napoca este amplasat în incinta centrului comercial Iulius Mall, etajul 1, aflat pe Strada Alexandru Vaida Voevod, 53B.

Cel de-al doilea centru Gerovital din Cluj-Napoca are o suprafață de 51 de m2 și a fost proiectat în conformitate cu conceptul rețelei de magazine Gerovital “Doctor în Frumuseţe”.
Cu ocazia inaugurării, toți vizitatorii magazinului vor beneficia de un discount de 20% la achiziția oricărui produs din gama Gerovital Beauty, ofertă valabilă până la data de 15 august.

Mai mult, toți clujenii vor fi așteptați în cadrul magazinului Gerovital cu multiple noutăți, oferte speciale, promoții, dar și alte beneficii oferite în premieră. Printre acestea se numără demonstrațiile gratuite de machiaj, prima fiind organizată în cadrul evenimentului de inaugurare al noului centru, dar și testele de dermoanaliză, disponibile doar în magazinele de brand ale producătorului clujean.

Pe baza rezultatelor testelor de dermoanaliză, consultanții prezenți în magazin vor putea elabora scheme de tratament personalizate și recomandări specializate, tuturor vizitatorilor.

În Cluj-Napoca, se regăsesc cele mai multe magazine ale producătorului de cosmetice – 3 centre Farmec (amplasate pe Str. București, 55, în incinta Blocului Spray, pe Str. Regele Ferdinand 22-26 şi pe Str. Napoca, 25) și 2 magazine Gerovital. Primul magazin Gerovital a fost inaugurat anul trecut, în cadrul centrului comercial Platinia.
Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100%.

Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În iulie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 15 magazine Gerovital care se găsesc în București (3 magazine), Cluj-Napoca (2 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Râmnicu Vâlcea şi Oradea.