Cristina Dumitrescu – cofondator Storage-Logistics este speaker-invitat la Retail & HoReCa Distribution

Cristina Dumitrescu, cofondator și Managing Partner Storage-Logistics, este speaker-invitat de publicația Modern Buyer, în cadrul evenimentului Retail & HoReCa Distribution, din 16 septembrie, la Brașov.

Antreprenor de succes, cu background în marketing și publicitate, cu o experiență de 15 ani în activări complexe de brand pentru companii din FMCG, tehnologie și telecom, Cristina și-a dedicat ultimii trei ani dezvoltării și implementării soluțiilor de suport logistic pentru companiile de trade marketing și retail.

Caracterizată de pasiune, entuziasm și dinamism, Cristina Dumitrescu a lansat, în septembrie 2020, marketplace-ul B2B pentru închirierea spațiilor de depozitare la cerere, unde companiile care caută să depoziteze mărfuri paletizate sau agabaritice găsesc o soluție flexibilă pe termen scurt și mediu.


Miză pe flexibilitate și costuri reduse

Storage-Logistics este primul start-up din România care s-a făcut remarcat în industria de supply chain din țară prin soluții de depozitare “out of the box”.

Start-up-ul conectează companiile cu parteneri de depozite, identificând opțiuni flexibile de stocare de marfă la partenerii de depozite care au capacitate excesivă și sunt dispuși să furnizeze serviciile de depozitare necesare pe o anumită perioadă de timp.
Spre deosebire de soluțiile tradiționale oferite pe piața din România, Storage-Logistics aduce un beneficiu important clienților săi: flexibilitate totală care se traduce în reducerea costurilor, companiile plătind doar spațiul folosit efectiv, fără angajamente pe termen lung.

Astfel, compania oferă servicii complete de depozitare la cerere a mărfurilor generale, refrigerate, congelate și tip A.D.R, precum și cross docking, co-packing, picking, repaletare și distribuție. Un alt beneficiu important este că firmele pot accesa o rețea de furnizori de servicii de depozitare verificate, care oferă nu numai capacitatea de depozitare, ci și fulfillment (sortarea, ambalarea și expedierea), atât pentru distribuția B2B, cât și pentru distribuția directă către consumator.

“Am creat o soluție inovatoare pentru jucătorii din industrie, oferind în platforma noastră spațiul excedentar pe care depozitele partenere îl au disponibil pe o perioadă temporară și rezolvând rapid nevoia de depozitare pe care o au companiile. Practic, marketplace-ul www.storage-logistics.ro oferă companiilor acces rapid la spațiile de depozitare disponibile în piață (o rețea de peste 100 de depozite în țară), care sunt listate doar pe perioada cât nu sunt ocupate. De asemenea, companiile pot contacta direct serviciul corporate Storage-Logistics pentru proiecte de depozitare și servicii logistice personalizate”, precizează Cristina Dumitrescu, cofondator Storage-Logistics.

5 beneficii imediate

-Flexibilitatea procesului logistic prin depozitarea, la cerere, la nivel național în funcție de nevoi, mai aproape de clienți, cu costuri mai mici de transport;

-Reducerea costurilor prin depozitarea stocurilor pe termen scurt și mediu;

-Creșterea eficienței prin depozitarea stocurilor fluctuante pe perioada anului și a stocurilor neprevăzute generate de perioadele de peak season;

-Acces la o rețea națională de depozite ambientale, refrigerate, congelate și ADR folosind un singur punct de contact;

-Saving “Last mile” prin depozitarea cât mai aproape de punctul de livrare.

O mare parte dintre clienții Storage-Logistics merg pe abordarea de tip „hibrid”, folosind atât depozitarea pe termen lung în propriile rețele și infrastructura tradițională de depozitare și distribuție, cât și depozitarea pe termen scurt și mediu, în depozitele din platforma Storage-Logistics, la care au acces în schimbul unui comision pentru fiecare tranzacție încheiată.

Storage-Logistics este susținător și partener al evenimentului Retail &Horeca Distribution, ediția 2021.

Despre Retail & Horeca Distribution


Antreprenorii și managerii din sectorul de distribuție FMCG în Retail și HoReCa, precum și reprezentanții producătorilor de bunuri și servicii pentru această industrie se vor întâlni la Retail & HoReCa Distribution Conference 2021, ediția a VI-a, eveniment organizat de publicația Modern Buyer, pe 16 septembrie 2021, la Hotel Qosmo**** din Brașov.


Structura evenimentului Retail & Horeca Distribution

Conferință
Retail & Horeca Distribution Conference va fi un excelent prilej pentru a vă prezenta o radiografie a sectorului de distribuție FMCG românesc în 2021, prin lansarea Ghidului Distribuitorilor*, ediția a VI-a. Așadar, în prima parte a evenimentului vă vom prezenta cifrele-cheie din evoluţia sectorului de distribuţie în Retail şi HoReCa, împreună cu principalele concluzii şi date oferite de partenerul nostru, KeysFin, unul dintre principalii jucători din piața locală de business information.

În panelul din Partea a II-a: “Parteneriatul dintre producători şi distribuitori“, am invitat reprezentanții companiilor FMCG să își prezinte modelul de colaborare producător-distribuitor-comerciant sau operator HoReCa, pentru optimizarea acestei relaţii.
În partea a III-a: “Planificarea businessului pe termen scurt și mediu”, în panelul dedicat distribuitorilor cu afaceri proprii, vom pune accentul pe factorii de care țin cont în planificarea afacerii lor, antreprenorii de succes din sector. Vom discuta despre creșterea eficienței afacerii de distribuție și vom identifica acele soluții câștigătoare pentru succesul businessului.

Expo Hall
Expo Hall este spațiul expozițional pus la dispoziția furnizorilor care doresc să își prezinte soluțiile și inovațiile dedicate comerțului tradițional și operatorilor HoReCa. Expozanții vor beneficia de standuri personalizate, unde pot organiza prezentări de produse și unde își pot invita partenerii de prezenți la eveniment.

Cină de afaceri
Cina de afaceri din seara zilei de 16 septembrie 2021, pe care Modern Buyer o va oferi invitaților va crea cadrul perfect pentru discuții relaxate și posibilitatea de a găsi noi arii de colaborare.
Detalii despre înscrierile la cea de-a VI-a ediție a Retail & Horeca Distribution, unicul eveniment B&B dedicat exclusiv industriei de distribuție puteți obține de la colegii noștri: Aurelia Grigorescu (aurelia.grigorescu@modernbuyer.ro) și Maria Hurduc (maria.hurduc@modernbuyer.ro), prin telefon la 0767118833 și 0729880041.

Partenerii evenimentului

Lansarea ghidului Distribuitori în Retail şi Horeca, ediția a VI-a

„Distribuitori în Retail şi Horeca” – ghidul ajuns la ediția a VI-a în 2021 – va fi lansat la eveniment, în parteneriat cu compania KeysFin. Acest produs își propune să ofere o imagine cât mai amplă a dinamicii sectorului de distribuție din România. Vom prezenta indicatorii financiari ai companiilor din distribuția FMCG din România, precum: cifră de afaceri, profit net, productivitate, rentabilitatea capitalului, rata rentabilității activelor, dar și alţi indicatori-cheie, precum: evoluţia portofoliului de produse, aria şi canalele de vânzare acoperite, numărul de clienţi, suprafaţa de depozitare ş.a.

„Distribuitori în Retail şi Horeca” va cuprinde un top al celor mai mari companii de distribuție din ţară, precum şi câte un Top 10 distribuitori pentru fiecare regiune geografică în parte. Ediţia 2021 a ghidului „Distribuitori în Retail și Horeca” cuprinde peste 130 de companii de distribuție din întreaga ţară, cu un profil actualizat.

Notă: Companiile care au achiziţionat bilet de participare la evenimentul Retail & Horeca Distribution vor beneficia de un discount de 50% la achiziţia acestui ghid. Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactați la telefon 0729 880 041 sau 031.425.38.92