Farmec a înregistrat o creștere cu peste 46% a veniturilor generate de magazinul online în 2019, comparativ cu rezultatele obținute în anul 2018, iar pentru 2020, compania estimează o creștere a vânzărilor online de cel puțin 25%.
„Numărul mediu lunar de vizitatori unici a crescut la peste 200.000 de persoane, ceea ce ne demonstrează preferința consumatorilor români de a face cumpărături online. […] Anul acesta am început implementarea a două noi modalități de livrare pentru comenzile online, care să le ofere clienților soluții eficiente și mai rapide, având posibilitatea de a ridica comenzile direct din magazinele noastre de brand sau din lockerele puse la dispoziție de companiile de curierat partenere”, a declarat Alina Spânu, Manager Vânzări Online Farmec.
O creștere semnificativă a fost observată și în rândul tranzacțiilor efectuate de pe telefonul mobil, numărul acestora crescând cu peste 60% în 2019, comparativ cu 2018. Această creștere a determinat compania să planifice o nouă strategie de expansiune a magazinului online prin dezvoltarea propriei aplicații mobile. În plus, platforma online va dispune de un nou format, cu funcționalități cât mai intuitive pentru consumatori.
Cât despre metoda de plată, din totalul comenzilor înregistrate în 2019, peste 25% au fost achitate cu cardul, procent în creștere față de anul precedent. Pentru a încuraja mai mult plata cu cardul, Farmec desfășoară în continuare campanii speciale, asigurând utilizatorii că plățile sunt securizate și mai rapide.
Datorită noilor strategii de marketing digital în zona de e-commerce, Farmec estimează că în anul 2020 numărul mediu lunar de vizitatori va crește cu 20% și, totodată, valoarea medie a coșului de cumpărături va înregistra o creștere de circa 15%.
În acest moment, valoarea medie a coșului de cumpărături este de peste 150 de lei, cele mai apreciate game din portofoliul companiei în 2019 fiind: Gerovital H3 Evolution, Farmec, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Beauty.
Totodată, brandurile Nufăr și Triumf, lideri pe segmentul detartranți, respectiv curățarea bucătăriei*, potrivit datelor Nielsen, au câștigat anul trecut teren și în zona de e-commerce, înregistrând creșteri semnificative comparativ cu 2018.
În ianuarie, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea și 2 magazine Gerovital deschise prin sistemul de franciză, la Bacău și Pitești.
*Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru îngrijirea feței, segmentul Antirid pe piața din România, valoare vânzări pentru perioada cumulată ianuarie 2018 – decembrie 2018. Copyright © 2019, The Nielsen Company.
**Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru curăţarea casei – segmentul Descalers (Detartrant/Anticalcar/Antirugină) pe piaţa din România, valoare vânzări pentru perioada cumulată ianuarie – decembrie 2018. Copyright © 2019, The Nielsen Company.
***Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit pentru curăţarea bucătăriei pe piaţa din România, volum vânzări pentru perioada cumulată ianuarie – decembrie 2018. Copyright © 2019, The Nielsen Company.