Grupul Sphera deschide restaurantul KFC cu numărul 100

La început de an, Sphera Franchise Group inaugurează la Roma restaurantul KFC cu numărul 100 la nivel național și internațional. Astfel, în acest moment, grupul Sphera operează 82 de unități KFC în România, 16 în Italia și 2 în Republica Moldova.

Unitatea de la Roma este amplasată în incinta gării Tiburtina, a doua ca mărime din metropolă. KFC Roma Tiburtina este o locație de tip fusionin line și dispune de o suprafață de aproximativ 350 mp, asigurând o capacitate de 90 de persoane.

Designul este unul minimalist, urban, iar printre facilitățile puse la dispoziția clienților se află Wi-Fi gratuit, spațiile create special pentru încărcarea dispozitivelor electronice, free refill (la băuturile răcoritoare), Coffee Corner și nu numai.

„Suntem foarte bucuroși să anunțăm această deschidere pentru că reprezintă, în primul rând, locația cu numărul 100 din portofoliul KFC al Sphera Franchise Group, dar și pentru că Italia este o piață cu un mare potențial de extindere. Vom continua planurile de dezvoltare în Italia, venind în întâmpinarea consumatorilor noștri cu noi locații care să îi aducă mai aproape de celebrele produse ale Colonelului Sanders și de tot ceea ce înseamnă experiența KFC”, a declarat Dan Ilie, General Manager US FOOD NETWORK S.r.l., filială a Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brand-urile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

În România, lanţul de restaurante KFC numără 82 de unități atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova și 16 în Italia.

Articolul precedentNestlé își diversifică brandul de produse vegetale cu cârnații din soia și din mazăre
Articolul următorCreștere de 46% a vânzărilor online ale producătorului Farmec, în 2019
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com