Acasă Retail & FMCG Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind practicile comerciale neloiale dintre companii

Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind practicile comerciale neloiale dintre companii

15

Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluționare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a regulamentului privind practicile neloiale dintre companii urmează să parcurgă circuitul procesului decizional și va ajunge, pentru avizare, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Regulamentul a fost elaborat în vederea aplicării Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre firme în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Acesta stabilește procedura de soluționare a sesizărilor, etapele care trebuie parcurse pentru efectuarea investigațiilor, identificarea abaterilor, precum și modalitățile constatării și, după caz, sancționării practicilor comerciale neloiale.

Totodată, regulamentul aduce clarificări cu privire la semnificația termenilor și expresiilor utilizate pentru identificarea practicilor menționate. De asemenea, este prezentată modalitatea de colaborare dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, co-inițiator al proiectului, și Consiliul Concurenței cu privire la practicile comerciale neloiale instrumentate.

Regulamentul este disponibil aici.

Articolul precedentMichael Kaiser, Director Comercial al Sezamo România: „După stabilizarea businessului, ne vom uita și la următoarele orașe mari din România”
Articolul următorAquila înregistrează un profit net de 64 milioane lei la finalul trimestrului trei, în creștere cu 47% față de aceeași perioadă din 2021
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.