La împlinirea a 20 de ani, Kaufland România a punctat cele mai importante momente în evoluția companiei, dar și acțiuni relevante de investiții și implicare. Am sumarizat câteva dinte acestea pe care vă invităm să le regăsiți mai jos:
- Număr de magazine: 193 de magazine în 100 de orașe ale țării.
- “Până în 2030 vom avea 250 de magazine în România și Republica Moldova”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova. Primul magazine Kaufland a fost deschis în 2005, în București, în cartierul Colentina.
- În 2014, compania inaugura magazinul cu numărul 100 din rețea.
- Două centre logistice și două sedii administrative. Centrul logistic Turda asigură logistica pentru magazinele din nordul țării, din arcul intracarpatic inclusiv Bucovina, iar cel din Ploiești pentru sudul țării. Un procent de 97% din produsele disponibile pe rafturile magazinelor Kaufland sunt centralizate în cele două platforme logistice.
- Centrul logistic Turda este o locație strategică, dezvoltată în mai multe etape: prima fază, deschiderea, a avut loc în 2011. În 2013, 2015 și 2024 platforma a conitnuat să fie extinsă, iar astăzi aceasta are o suprafață totală de 400.000 de mp, dintre care 100.000 construiți. Capacitatea de depozitare este de peste 100.000 de paleți, iar traficul zilnic în centrul logistic este de 400 de camioane pe cele două procese, intrarea și eșirea mărfurilor in depozit. Un număr de 550 de persoane lucrează la acest centrul logistic, iar munca lor se îmbină cu tehnologia pentru că o parte din procesele acestui depozit sunt complet automatizate.
- Kaufland a devenit în cele două decenii cel mai mare angajator privat din țară, atingând în prezent circa 18.000 de lucrători, din care 75% full time. Pe grupe de vârstă, circa 7.600 dintre angajați fac parte din generația Millennials, iar alți 7.200 din generația X. În 2025, compania obține primul său titlul de “Angajator de Top”.
- Peste 200 de angajați sunt alături de Kaufland încă din prima zi. În următoarele două luni, compania pregătește concursuri și premii speciale pentru întreaga echipă, celebrând împreună această performanță.
În 2016, compania anunță deschiderea primei rețele naționale de e-charge pentru mașinile electrice și prima amplă campanie de comunicare pe tema sustenabilității. Astăzi, peste 170 de magazine și depozite Kaufland au cel puțin o stație e-charge, iar planul este să extindem această infrastructură la nivelul întregii rețele.
“În 2020, ne-am învățat lecții valoroase, printre care și importanța producătorilor locali. Am lansat programul “Porc născut și crescut în România”, iar în prezent comercializăm carne de la 600 de porci /săptămână. În 2021 am relansat marca proprie „Vreau din România”, o nouă identitate de brand și peste 270 de produse românești tradiționale. Tot în 2021, am deschis Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România”, a declarat Marco Hößl.
Investiții și constribuții fiscale
- Peste 15,6 miliarde de lei investiții directe în economie, de la intrarea pe piață.
- Peste 6,3 miliarde de lei contribuții la bugetul de stat în ultimii 10 ani (taxe și impozite).
- În perioada 2015-2024, taxele și impozitele de angajat s-au ridicat la 220 de milioane de euro, în medie, pe an.
- Taxele plătite de angajator: 94 milioane de euro, în medie, pe an.
Valoarea investițiilor în inițiative pentru comunitate, între 2016 și 2024 a fost de 3,36 miliarde de lei, iar numărul beneficiarilor a fost de 14.000.
Oana Lungu, Kaufland România: „Buy local, o alegere constantă și conștientă”
Oana Lungu, Director Executiv Achiziții, a vorbit despre modul în care compania implementează conceptul de think global, act local.
„În 20025, studiile ne arătau faptul că românii preferă produsele și brandurile internaționale. În 2025, un număr de 8 din 10 consumatori din mediul urban caută la raft produsele românești. Buy local a devenit o alegere constantă și conștientă, iar motivele pentru care aceștia aleg produsele românești sunt nostalgia gustului din copilărie, dorința de a susține economia țării, dar și nevoia de transparență – de a ști ce mănâncă și de unde provin alimentele”, spune Oana Lungu.
Kaufland are o rețea solidă de peste 2.500 de furnizori locali de produse și servicii. Valoarea achizițiilor de la partenerii din România, în 2024, s-a ridicat la 2,93 miliarde de euro, reprezentând peste 80% din totalul cheltuielilor cu furnizorii. Din fiecare leu cheltuit, 65 de bani rămân în economia locală.
Peste 85% dintre alimentele din magazinele companiei sunt de origine românească, reprezentând peste 19.500 de articole. By local se transpune și în strategia companiei cu privire la proiectele de marcă proprie și nu numai. „Încurajăm furnizori din România să meargă și către colegii noștri din alte țări, să participe la licitațiile de marcă proprie, dar și să prezinte gamele lor de produse, brandurile pe care le au în portofoliu. De pildă, pastele K-free sunt produse în România, în singura fabrică din țară certificată pentru produsele fără gluten și sunt livrate în magazinele Kaufland din mai multe țări. Compania are peste 50 de colaboratori locali pentru sortimentele de marcă proprie”, a mai declarat Oana Lungu.

Potrivit acesteia, după trei ani de finanțare, ferma Sol și Suflet de agricultură regenerativă se susține deja din producția proprie, fiind un model de business viabil, un exemplu de cum poate să arate agricultura viitorului în România.
„Privim spre viitor cu aceeași convingere, parteneriatele cu producătorii români sunt una dintre cele mai solide investiții pe care le putem face. Consumatorul este din ce în ce mai educat și mai informat, este mult mai atent la ceea ce cumpără și asta pe noi ne obligă să fim din ce în ce mai buni, mai transparenți și mai implicați. Vedem deja o premiumizare a produselor locale, fie că vorbim de brandurile locale, fie că vorbim despre mărci proprii și un interes tot mai crescut pentru sustenabilitate. De aceea, noi sprijinim producătorii să își reducă propriile emisii de carbon, le oferim acces la traininguri alături de Ambasada Sustenabilității și îi implicăm în dezvoltarea de ambalaje circulare. În paralel, susținem creșterea capacității de producție, acolo unde cererea depășește oferta locală”, a mai declarat Oana Lungu, Director Executiv Achiziții.
Kaufland, un brand de încredere
Potrivit unui studiu realizat cu sprijinul iSense Solutions, peste 9 din 10 români sunt familiarizați cu brandul Kaufland, pe care îl asociază cu stabilitatea și încrederea. Clienții apreciază cel mai mult raportul calitate-preț, promoțiile atractive, gama variată de produse și implicarea activă în comunitate. Românii îl descriu ca locul unde găsesc tot ce au nevoie pentru casă, economisesc timp și bani și pot participa la inițiative de protejare a mediului, precum reciclarea. Pentru mulți, Kaufland este deja parte din rutina zilnică și din momentele importante ale familiei.
„Mai presus de cifre, acest moment aniversar este despre oamenii alături de care am crescut – clienți, colegi, parteneri, comunități. În cei 20 de ani, am învățat că succesul unui business se construiește pe încredere, colaborare și implicare. Angajamentul nostru pentru România rămâne ferm: vom continua să investim, să creăm locuri de muncă, să devenim mai buni și să fim un partener de încredere pentru fiecare român”, a declarat Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.
Vom reveni și cu alte noutăți pe care compania le-a anunțat la aniversarea a 20 de ani de prezență pe piața românească.



















