Carrefour România a inaugurat cel de-al treilea hipermarket din acest an la Arad

Carrefour România a inaugurat cel de-al treilea hipermarket din acest an, la Arad. Magazinul este situat pe Calea Aurel Vlaicu numărul 14, în incinta complexului comercial AFI Arad, unde clienții se pot bucura de o experiență completă la cumpărături.

Hipermarketul din Arad este deschis de luni până duminică, între orele 08:00 – 22.00. Cu o suprafață de vânzare de 5.800 de metri pătrați, magazinul pune la dispoziția clienților un mix de cinci case tradiționale și nouă case de tip self checkout.

Din 1 noiembrie 2023, arădenii au posibilitatea să acceseze cele peste 30.000 de produse, atât în magazinul fizic, cât și online, prin intermediul aplicației Carrefour, al site-ului carrefour.ro sau al platformelor partenere BRINGO și Glovo.

„Suntem un jucător complet pe piața de retail, cu un portofoliu relevant de formate, motiv pentru care, cu fiecare deschidere, ne reînnoim angajamentul de a oferi românilor cele mai bune produse și servicii. În plus, pe lângă expansiunea noastră strategică, vom trata cu prioritate modernizarea magazinelor Carrefour, cu obiectivul de a îmbunătăți experiența de cumpărare pentru clienți”, a declarat Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România.

Hipermarketul din Arad oferă multiple opțiuni pentru o alimentație sănătoasă la prețuri accesibile, prin gama variată de fructe și legume proaspete, românești, preparate tradiționale, produse bio, selecția extinsă de vinuri cu tradiție, precum și specialități de la producătorii locali și regionali, mici, mijlocii și mari.

Carrefour se angajează să păstreze tradiția oferirii unei game variate de produse locale, printre care se regăsesc: delicioasele lactate de la Lacto Food, Simultan și Helvetica Milk, mezelurile de calitate superioară și produse proaspete din carne românească de porc de la Casa Muscă, pâinea proaspătă și produsele de panificație de la SC Palmar Vali, cu faimoasa pâine de Pecica, Ratio West și Brutăria Super, precum și o selecție rafinată de produse de cofetărie SC Lubianco Junior Arad și Cofetăria Trandafirul Timișoara, dar și fructe și legume de la fermierii români din Grădina Noastră.

Alte produse de origine locală pe care clienții le pot găsi în magazin sunt:
– brânzeturi artizanale fabricate din ingrediente românești, 100% naturale, din cel mai nou program Carrefour, Poftim Brânza Românească;
– vinuri românești din programul Deschidem Vinul Românesc;
– Bunătăți de soi specifice sezonului, de la Cooperativa Grădina Noastră din Zărand;
– fructe și legume românești de la cooperativele agricole Grădina Noastră din Vărăști, Brezoaele, Însurăței, Tg. Secuiesc și Voinești;
– produse marcă proprie Drag de România, Carrefour La Piață, Creștem România Bio, Filiera Calității, dar și mărci naționale și internaționale;

În plus, magazinul include în oferta sa și produse non-alimentare din universul de curățenie, cooking (electrocasnice, veselă), produse de igienă sau pentru casă și grădină, produse cosmetice sau jucării, precum și zona Carrefour Carusel, un spațiu dedicat universului extins de oferte și promoții. Totodată, noua colecție de haine TEX, potrivite pentru sezonul rece, va fi disponibilă încă de la deschidere.

Mai mult, pe lângă serviciile consacrate disponibile în hipermarketurile Carrefour (PayPoint, plată facturi sau viniete), clienții pot beneficia și de opțiuni precum transferul de bani prin MoneyGram, bilete loto prin Loteria Română, carduri cadou, atât Carrefour, cât și de la parteneri (IKEA, Lensa, Roblox, etc.).

De asemenea, cu ajutorul cardului Direct de la Carrefour, clienții pot beneficia de plata în rate a produselor achiziționate, precum și de 5% cashback din valoarea coșului de cumpărături.

Cu ocazia deschiderii, clienții pot consulta cataloagele cu oferte și promoții speciale și participa la cele două tombole cu premii. În perioada 1 – 30 noiembrie se desfășoară prima tombolă, prin care clienții au șansa să câștige unul dintre cele 100 de carduri cadou în valoare de 500 de lei fiecare, în schimbul unui bon de cumpărături în valoare de minimum 100 de lei înregistrat pe site-ul: https://lp.carrefour.ro/deschidere-arad/.

Mai mult, în intervalul 18:30-22:00 din ziua deschiderii, clienții au șansa de a câștiga premii instant: din 30 în 30 de minute se anunță o casă norocoasă, unde clientul care se află la scanat cu produsele primește un pachet cadou cu o selecție de produse marcă proprie Carrefour.

Prin intermediul programului Act For Good, disponibil în aplicația Carrefour, clienții pot acumula puncte de loialitate pentru a beneficia de discounturi, experiențe diverse și ocazia de a susține comunitatea prin fapte bune.

Dincolo de casele 100% self checkout, care dispun de un sistem de scanare și efectuare a plății simplu și intuitiv pentru toată lumea, clienții beneficiază de opțiunea Scan & Pay din aplicația Carrefour. Cu ajutorul ei, pot scana și plăti produsele pe măsură ce le adaugă în coșul de cumpărături, iar experiența devine simplă și rapidă.

Ca parte a strategiei Carrefour de protejare a mediului înconjurător, retailerul aduce în perioada 1 – 4 noiembrie ultima ediție a caravanei Plata cu PET, în cadrul căreia clienții pot achiziționa fructe și legume proaspete, crescute local, la prețul special de 1 PET, 1 doză de aluminiu sau 1 ambalaj de sticlă per bucată. Mai mult, pentru fiecare recipient de apă rPET DORNA, clienții primesc o cantitate dublă de fructe și legume.

Mai mult, clienții pot aduce în noul magazin recipiente cu ulei folosit și beneficia de recompense: pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt.

Totodată, pentru fiecare 6 baterii uzate sau 6 acumulatori vechi aduși la urnele speciale amplasate la recepție, clienții sunt recompensați cu o baterie nouă de tip R3 sau R6, marcă proprie Carrefour.

Carrefour își invită clienții să doneze în locul special amenajat alimente pentru persoanele din comunitățile defavorizate, în cadrul proiectului Banca de alimente, dezvoltat alături de Crucea Roșie Română.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 430 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat pentru peste 17.000 de angajați.

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Articolul precedentModernizarea raionului de pește de la Metro Băneasa stabilește noi standarde pentru industrie
Articolul următoreMAG estimează vânzări de 680 de milioane de lei de Black Friday, în creștere cu 36 de milioane de lei față de anul trecut
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.