Cu aprovizionare de trei ori pe săptămână, la Metro Băneasa sunt procesate peste 30 de tone de pește și fructe de mare săptămânal, astfel încât raionul de pește oferă o diversitate impresionantă.
În urma modernizării, raionul de pește din Metro Băneasa are acum un spațiu transformat, mai generos și mai bine echipat, care răspunde cererii crescute pentru o varietate de pește proaspăt, fructe de mare și preparate de specialitate.
Noul raion de pește din Metro Băneasa are cele mai noi echipamente și tehnologii de display, aliniate tendințelor și normelor internaționale, și oferă servicii specializate de filetare și calibrare, adecvate bucătăriilor profesioniste, oferite de o echipă dedicată de 11 angajați.
Prin redimensionare și noile dotări, Metro a optimizat toate procesele, de la recepție și depozitare, până la tranșare, pentru a asigura un flux constant de produse proaspete și de calitate înaltă.
”Modernizarea raionului de pește de la Metro Băneasa stabilește noi standarde pentru industrie, oferind produse de calitate superioară, din surse controlate”, a spus Adrian Ariciu, CEO Metro România, prezent la inaugurare.
Pentru a marca modernizarea raionului de pește, Metro Băneasa a adus un ton Bluefin de 307 kg, care a fost tranșat de către directorul magazinului, Adrian Rotariu, cu ajutorul a cinci Chefi cunoscuți – Chef Ștefan Popescu, Chef Iulian Olaru, Chef Florin Ivan, Chef Cătălin Petrescu, Chef Gică Pavel, în prezența unui public format din profesioniști din HoReCa și comerțul tradițional.
De altfel, doar anul acesta Metro România a oferit restaurantelor din industria ospitalității cinci exemplare de ton Bluefin, de 203 kg, 383 kg, 374 kg, 284 kg și 307 kg, cele mai mari și impresionante exemplare aduse vreodată în România.
Raionul găzduiește și specii speciale cum ar fi Mahi-Mahi sau Meru și oferă o gamă completă de fructe de mare.
Peștele proaspăt de la Metro Băneasa este disponibil viu sau tranșat, de captură sau de acvacultură. Variază în funcție de sezon și include o gamă largă de specii, de la somon și doradă, până la ton și pești de apă dulce sau sărată.