Carmangerie sub brandul Periș, deschisă în cadrul cora Pantelimon

cora România și Abatorul Periș au încheiat un parteneriat prin care produsele procesatorului vor putea fi găsite, începând cu această lună, în carmangeria “Periș”, deschisă în hipermarketul cora Pantelimon, din București. Programul se va extinde și în alte hipermarketuri cora din proximitatea Abatorului Periș.

Consumatorii vor avea la dispoziție o gamă variată de produse proaspete din carne de proc și mezeluri, livrate zilnic de Abatorul Periș, situat la doar 54 de km de hipermarketul cora Pantelimon.

„Produsele noastre sunt exclusiv din porc 100% românesc, adică porc născut, crescut și sacrificat în România. Pandemia ne-a determinat pe toți să ne interesăm mai mult de originea produselor pe care le consumăm, să cumpărăm mai mult produse românești. Avem parteneriate strategice cu fermieri români, astfel că am reușit să ne asigurăm necesarul de porci din România pentru produsele Periș. Acest nou parteneriat cu cora se înscrie în eforturile noastre de susținere a fermierilor și producătorilor români și de încurajare a consumului de produse românești.”, a spus Mihaela Bābeanu, Marketing Manager Abatorul Periș.

„Ne bucură parteneriatul cu Abatorul Periș, care confirmă preocuparea noastră de a aduce în hipermarketurile cora produse românești de cea mai bună calitate, provenite de pe lanțul scurt de aprovizionare. Consumatorii vor putea găsi, pentru început, produse din carne de porc proaspete și o gamă de mezeluri în hipermarketul cora Pantelimon, într-un spațiu special amenajat și intitulat „Periș”., a spus Narcis Duțan, Buyer, Carmangeriile cora.

„Ne dorim să extindem acest program și în alte hipermarketuri cora din proximitatea procesatorului”, a mai spus Duțan.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail.

Prezent pe piața românească din 2003, brandul cora operează în prezent zece hipermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.

Articolul precedentPeste 220 de mici fermieri practică agricultura regenerativă la Zimnicea
Articolul următorRețeaua Diana a dat startul campaniei Magia Promoțiilor
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.