Lanțul de brutării Paul transformă brutăria Paul de la Universitate în bistro. Astfel, pentru prima dată într-un local al lanțului, clienții vor fi întâmpinați de o echipă de ospătari. Pe lângă produsele clasice cu care ne-a obișnuit – precum Tartelette Framboises, Éclairs Chocolat sau sandwich-urile Dieppois și Tomates Mozzarella – în bistro au apărut preparate noi, cum ar fi pulpa de rață – Confit de canard, file-ul de cod – Cabillaud Royal de Méditerranée, sau obrăjori de vită – Pièces de Bœuf, care merg foarte bine cu un pahar de vin franțuzesc.
„Paul Bistro este un concept inedit, prin care ne-am propus să le oferim celor care ne trec pragul o experiență autentic franțuzească, într-o atmosferă relaxată și elegantă. Transformarea brutăriei de la Universitate a venit ca un pas firesc în dezvoltarea noastră, pentru că ne dorim să aducem în România acel joie de vivre pentru care sunt renumiți francezii”, a spus Ovidiu Albu, Director General, Paul România.
Mulțumită conceptului de Bistro, clienții vor avea parte de o experiență complet nouă, într-o atmosferă boemă, marca Paul.
În România, lanțul de brutării Paul este prezent din 2008 și deține până în momentul de față 18 brutării în patru orașe. Acestea se găsesc în București (Dorobanți, Universitate, Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Piața Romană, Mall Promenada, Mega Mall, ParkLake), Ploiești (Ploiești Shopping City), Cluj (Polus Center și Iulius Center) și Constanța (City Park Mall și centrul comercial VIVO!). În București există și unități de tip chariot amplasate în București Mall, S-Park, Bucharest One, Băneasa Shopping City și Sun Plaza.