Acasă Retail & FMCG Stiri Bonafarm Group, producătorul care deține brandul Sole Mizo, cumpără Royal FrieslandCampina România

Bonafarm Group, producătorul care deține brandul Sole Mizo, cumpără Royal FrieslandCampina România

258

Una dintre cele mai importante trancții în industria lactatelor a fost anunțată astăzi. Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor sale din România, incluzând brandul Napolact și facilitățile de producție din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

Decizia vine în urma unei analize strategice a activităților FrieslandCampina în România și este aliniată cu strategia Diviziei Europene RFC de a se concentra pe piețele sale principale, pe segmente de creștere cu valoare adăugată, pe sinergii la nivelul companiei și pe piețele în care laptele provenit de la fermierii membri Royal FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim.

Deși compania din România deține o poziție de lider pe piața locală a lactatelor, activitățile sale oferă sinergii limitate cu portofoliul din Europa și nu folosește lapte de la fermele membre Royal FrieslandCampina. Cu Bonafarm Group ca nou proprietar, compania din România are noi oportunități de creștere.

Dustin Woodward, Președintele Royal FrieslandCampina Europa, a declarat „FrieslandCampina România are o istorie bogată și o poziție puternică pe piața locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România. Compania este bine condusă de manageri experimentați, susținuți de o echipă de oameni excepționali. Astfel, decizia de a renunța la aceste operațiuni nu a fost luată cu ușurință. Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permițându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient. În același timp, tranzacția oferă noi oportunități de creștere pentru afacerea din România și pentru brandul Napolact sub conducerea unui partener cu o prezență regională mai puternică.”

Attila Csányi, CEO al Bonafarm Group:

„FrieslandCampina România este o companie cu o istorie îndelungată. Suntem convinși de calitatea ridicată a producției, managementul profesionist și de oamenii competenți. Deoarece procesarea lactatelor este una dintre ariile de business strategice ale Bonafarm Group, vedem o oportunitate excelentă de a continua împreună dezvoltarea companiei și a brandului Napolact — valorificând expertiza locală, dezvoltând în continuare facilitățile de producție și continuând colaborarea cu echipa existentă. Sub rezerva obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare, intenționăm să investim în creșterea capacității facilităților, să păstrăm relațiile solide și de cooperare cu partenerii comerciali și furnizorii și să contribuim la dezvoltarea industriei lactatelor din România.”

Acordul privește participația Royal FrieslandCampina în entitatea românească ce deține brandul emblematic Napolact, operează două unități de producție moderne în Cluj-Napoca și Târgu Mureș și are aproximativ 400 de angajați. Tranzacția este supusă aprobărilor uzuale de reglementare, inclusiv avizului Consiliului Concurenței din România, și se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul lunii decembrie 2025.

Ca parte a acestui proces, Royal FrieslandCampina va colabora cu Bonafarm Group pentru a asigura o tranziție lină pentru toți factorii implicați.

Articolul precedentMoldova Business Week 2025, principalul eveniment economic prin care Republica Moldova invită investitorii globali să descopere potențialul acestei piețe
Articolul următorCanicula impaactează comenzile online. Wolt raportează o creștere cu peste 20% în timpul valului de căldură
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.