Auchan și vinul.ro invită producătorii români să se alăture inițiativei „Raftul special vă recomandă vinuri cu puncte”

Inițiativa vinul.ro își propune ca Auchan să găzduiască la raft, lunar, o serie de 15-18 etichete în ofertă specială. Vinurile amplasate acolo – unele, destinate în general doar segmentului HoReCa -, vor purta o certificare independentă și transparentă, exprimată prin puncte valorice acordate de un colectiv de profesioniști din rândul degustătorilor autorizați, al somelierilor certificați și al jurnaliștilor specializați.

Acest mod nou pentru România, dar folosit pe plan internațional, de a aduce în atenția consumatorilor o mare diversitate de vinuri de calitate certificată are rolul de a promova atât cultura vinului și cramele producătoare, în general, cât și vânzările de produse provenind din crame care în mod obișnuit nu sunt disponibile în marele retail.

“Prin intermediul acestor oferte semnalizate distinct în cadrul magazinelor Auchan, clienții vor putea afla detalii suplimentare despre vinuri noi și își vor putea corela interesele și gusturile personale cu o calitate recunoscută de către specialiști.” a declarat Cezar Ioan, editor și fondator vinul.ro.

Articolul precedentDiscounterul german KiK deschide primul magazin din București
Articolul următorGabriel Găluşcan este noul Director General Puratos România
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com