Auchan sărbătorește 10 ani de prezență în Timișoara

Auchan aniversează 10 ani de prezență în Timișoara și începând de vineri, 29 noiembrie, și până duminică, 1 decembrie, organizează în toate cele trei magazine (Auchan Timișoara Mall, Auchan Timișoara Sud și Auchan Timișoara Nord) evenimente artistice, degustări și promoții pentru toți clienții.


Astfel, vizitatorii celor trei magazine vor putea beneficia vineri, 29 noiembrie, în intervalul 10:00-22:00, de Happy Hours, având parte de reduceri de până la 50% la sute de produse din ofertă. Totodată, magazinele pregătesc în weekend sesiuni de make-up și hairstyling, degustări speciale de dulciuri, bere, vin, brânzeturi, cafea, dar și de produse tradiționale cu ocazia Zilei Naționale a României.

Mai mult, sărbătoarea va fi întregită și de o serie de evenimente artistice precum spectacole de dansuri populare, cântece patriotice și colinde, dar și un concert live susținut de Andreea Bălan & Band vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Timișoara Mall. Nu vor lipsi din atmosfera de sărbătoare nici cabinele foto, torturile festive și animatorii pentru copii.

„Îi așteptăm pe timișoreni în număr cât mai mare să se bucure de toate surprizele pregătite pentru ei în acest weekend și să sărbătorim împreună 10 ani de prețuri mici și inovații”, a declarat Ioana Toșa, director regional al Auchan.

Întregul program al festivităților poate fi consultat și online aici: www.facebook.com/events/274958693459670/

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 2 supermarketuri Auchan și o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, aproximativ 10.000 de angajaţi, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă clienților peste 25.000 de produse si, în acelasi timp, operează website-urile dedicate activităţilor de gastronomie tip restaurant – lamasa.auchan.ro si de florărie – florarie.auchan.ro.

Articolul precedentCât de profitabilă este industria cultivatorilor români?
Articolul următorCum au evoluat vânzările de fructe și legume proaspete în comerțul modern?
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com