Aro Palace SA anunță că a semnat, pe 14 februarie 2024, scrisoarea de intenție pentru a intra într-un acord de franciză cu Hyatt Hotel Corporation, în urma căruia hotelul Aro Palace Brașov va intra în familia internațională de hoteluri a renumitei mărcii Hyatt. Se așteaptă ca hotelul să fie operat sub numele „Hyatt Regency, Aro Palace Brasov”.
„Suntem încântați să facem primii pași înspre a deveni parte din familiai Hyatt și să aducem standardele lor de clasă mondială în România,” a declarat Attila Joós, CEO al Aro Palace S.A.
„Aro Palace face un pas important în strategia definită pentru dezvolta acest activ foarte important din portofoliul nostru. Dintre toate mărcile de top din ospitalitate pe care le-am luat în considerare, Hyatt este fără îndoială o alegere excelentă, suntem entuziasmați să pornim împreună pe acest drum”, a spus Radu Roșca, președinte executiv al Transilvania Investments, fondul de investiții care controlează 85% din acțiunile Aro Palace SA.
„Suntem onorați de rolul cheie pe care l-am avut în acest prim pas către un acord de franciză între Aro Palace SA și Hyatt. Această colaborare nu doar semnifică o dezvoltare remarcabilă pentru industria ospitalității romanești, dar se aliniază și cu misiunea Winsedswiss Education Group (WEG) de a facilita parteneriate strategice care redefinesc managementul hotelier și experiențele oaspeților.”, a spus Ray Iunius, CEO al Winsedswiss Education Group (WEG).
Înființat în 1939, hotelul Aro Palace dispune de 189 de camere și suite pentru oaspeți și încă 67 de camere executive și suite, un spa de lux, baruri și săli destinate evenimentelor de business.
Poziționarea hotelului oferă o perspectivă completă asupra centrului istoric al Brașovului, ceea ce-l face una dintre alegerile preferate ale vizitatorilor din zonă.
Hotelul face parte din compania Aro Palace SA, listată la Bursa de Valori București sub simbolul ARO. Portofoliul companiei include și hotelul Capitol, un hotel cu 180 de camere dotat cu facilități de conferință și 2 restaurante, care trece printr-un proces radical de restructurare și care își va deschide porțile pentru oaspeți la sfârșitul anului 2025 sub marca Mercure Brasov Centre.
Hyatt Hotels Corporation, cu sediul central în Chicago, este o companie internaționala de prim rang în domeniul ospitalității, ghidată de misiunea sa de a avea grijă de oameni, astfel încât aceștia să poată fi cei mai buni. La data de 30 septembrie 2023, portofoliul companiei includea peste 1.300 de hoteluri și proprietăți all-inclusive în 76 de țări de pe șase continente.