Alexandrion vrea să producă whisky, bourbon, gin, brandy și vodcă în Hudson Valley

Alexandrion a încheiat un acord cu statul New York, pentru deschiderea unei distilerii în regiunea Mid-Hudson, Comitatul Putnam. Investiția totală a grupului Alexandrion va ajunge la aproximativ 100 milioane de dolari. În prima etapă, Alexandrion va investi peste 40 de milioane de dolari pentru a transforma o clădire existentă într-o distilerie de 11.000 mp., cu un centru pentru turiști și săli de degustare. Proiectul, care va urma să fie dezvoltat de parcursul a cinci ani, va crea 102 noi locuri de muncă în statul New York și în alte state.

După finalizarea construcției, în anul 2020, noua distilerie va produce băuturi spirtoase premium, adaptate pieței din SUA cum ar fi whisky, bourbon, gin, brandy și vodcă. Aceste produse vor fi distribuite în SUA, dar vor fi exportate și în cele 50 de țări în care grupul distribuie în prezent portofoliul existent.

Compania a anunțat pentru prima dată intenția de a dezvolta distileria în SUA în iulie 2017. De atunci, Empire State Development (ESD), agenția de dezvoltare economică din New York, a colaborat îndeaproape cu Grupul Alexandrion pentru implementarea proiectului, oferind companiei facilități fiscale în valoare de 2,7 milioane dolari, prin intermediul Excelsior Jobs Program, un proiect local care încurajează companiile să se extindă sau să își mute afacerile în New York.

„Această investiție este o mișcare strategică care ne va permite să fim prezenți în SUA și să folosim această poziție ca punct de plecare pentru exporturi în restul lumii”, a adăugat Nawaf Salameh, Chairman Alexandrion Group.

”Hudson Valley se dezvoltă rapid în capitala națională a producției de băuturi spirtoase, având toate ingredientele necesare pentru a sprijini producătorii de toate dimensiunile -resurse naturale din abundență, forță de muncă calificată și turiști din întreaga lume. Urăm un bun venit călduros Grupului Alexandrion în Hudson Valley pentru a-și construi prima distilerie americană și așteptăm cu nerăbdare dezvoltarea sa în regiune”, a declarat Howard Zemsky, președinte, CEO și comisar ESD.

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaționale.

Articolul precedentBerea este „raționalizată” în Marea Britanie, în plină criză a dioxidului de carbon alimentar
Articolul următorBogdana Gheorghe la conducerea RetailZoom din iulie 2018
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro