Acasă Retail & FMCG Ana-Maria Pâslaru este noul Managing Director al Unilever South Central Europe

Ana-Maria Pâslaru este noul Managing Director al Unilever South Central Europe

37

Ana-Maria Pâslaru este noul Managing Director al Unilever South Central Europe începând cu 1 martie 2021, după trei ani petrecuți în echipa de leadership a Unilever în regiunea Europei de Est. Ana-Maria preia rolul de Managing Director în sud-centrul Europei de la James Simmons, care a ocupat această funcție în ultimii trei ani.

Înainte să conducă echipa din Țările Baltice, Ana-Maria Pâslaru a ocupat funcția de Director de Marketing Home & Personal Care USCE & CEE Home Care din anul 2015. În această perioadă, a coordonat campanii naționale de impact pentru brandurile Dove, Dero, Clear, Rexona, Omo, Cif, Domestos, Savo și a condus activitatea categoriilor de produse pentru îngrijirea locuinței din Europa Centrală și de Est.

„Principalul obiectiv pe care mi-l setez în noul rol este să fiu în continuare alături de echipă pe drumul dezvoltării sustenabile, ducând mai departe moștenirea unei companii puternice, care s-a dezvoltat de-a lungul timpului cu integritate, pasiune și mândrie, cu scopul de a realiza schimbări pozitive în societate.”, a declarat Ana-Maria Pâslaru, Managing Director USCE.

Ana-Maria Pâslaru și-a început cariera în Unilever în anul 2007 în rolul de management trainee și a deținut mai multe funcții în cadrul departmentelor de marketing și customer marketing ale companiei.

Începând cu 1 martie, ea va conduce businessul Unilever South Central Europe, regiune care reunește echipele Unilever din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova. Ana-Maria Pâslaru preia noua funcție de la James Simmons, care își continuă activitatea în cadrul companiei într-un nou rol, lucrând îndeaproape cu echipa executivă de leadership a Unilever.

Unilever unul dintre liderii globali pe piaţa bunurilor de larg consum, cu operațiuni puternice în peste 100 de țări și vânzări în peste 180 de țări. În regiunea din sud-centru, grupul Unilever desfăşoară operaţiuni pe pieţele produselor alimentare, de îngrijire personală şi de îngrijire a locuinţei, prin Unilever South Central Europe şi Unilever România. Unilever South Central Europe, cu sediul în Bucureşti, coordonează operaţiunile de marketing şi vânzări din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Moldova. Unilever România coordonează operaţiunile de pe platforma industrială de la Ploieşti.

Pentru mai multe informaţii despre compania Unilever şi brandurile sale, vizitaţi www.unilever.ro.

Articolul precedentGebrüder Weiss: serviciile nișate de livrare la domiciliu pot îmbunătăți experiența consumatorilor cu brandurile (P)
Articolul următorVerdino lansează o gamă nouă de cârnați și chifteluțe din proteină de mazăre
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.