Acasă Distributie Actualitate Urban Logistic face personal shopping și îți livrează produsele acasă

Urban Logistic face personal shopping și îți livrează produsele acasă

579

Compania de livrări rapide Urban Logistic introduce un serviciu de personal shopping, care permite clienților o mai mare libertate în alcătuirea listei de cumpărături. Plata se face exclusiv online, după ce șoferul confirmă că a găsit produsele solicitate. Greutatea comenzii nu poate depăși 10 kilograme, iar costul de livrare pentru o comandă la un furnizor este de 29,99 lei.

Clienții pot comanda pe urbanlogistic.ro, dintr-unul sau mai multe magazine sau farmacii, iar livrările sunt făcute de cei 50 de livratori ai companiei pe scuter. Urban Logistic poate acoperi până la 350 de comenzi pe zi.

Printre supermarketurile din care clienții Urban Logistic pot comanda produse se numără Carrefour, Mega Image, Kaufland, Lidl, Auchan, Cora și farmaciile SensiBlu, HelpNet, Catena, Dr. Max, Dona.

Urban Logistic este o companie de livrare rapidă, parte a grupului XL, deținut de antreprenorii danezi Lars Lund și Ulrik Rasmussen. Lars Lund are experiență pe piața din România, dobândită în pozitia de country manager al retailerului de mobilier kika România, între 2006 și 2014.

’Am conceput un serviciu prin care clientul își face o listă de cumpărături, de la un magazin sau mai multe, iar livratorii noștri merg în locațiile respective pentru a ridica produsele în locul clientului’’, explică Lars Lund, Managing Partner, Urban Logistic.


Compania este activă pe piața din România din vara anului trecut, cu o flotă de 50 de scutere.

Articolul precedentAuchan şi Leroy Merlin vor să amenajeze un centru de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19
Articolul următorCushman & Wakefield Echinox: Peste 9.000 de magazine din marile centre comerciale pierd zilnic între 15 și 20 mil.euro
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com