Universul de 42.000 de puncte de vânzare ale canalului de retail tradițional – acum în raportările RetailZoom

Comerțul de tip alimentar din România este în continuă transformare și adaptare – rețelele internaționale au ajuns la aproximativ 70% din vânzările naționale de retail, iar restul de 30% se consolidează în universul de comerț tradițional. Raportările RetailZoom, vor include de aici înainte, pe lângă rețelele independente locale sau regionale și magazinele mici din comerțul tradițional, ce își mențin poziția prin oferte de sortiment ce răspund nevoilor comunităților.

Magazinele din panelul de comerț tradițional al companiei RetailZoom sunt reprezentative pentru universul de aproximativ 42.000 de puncte de vânzare la nivel național, în care sunt incluse tipuri diferite de magazine: alimentare tradiționale, ce au în principal vânzare asistată, dar și autoservire, magazine universale, dar și chioscuri sau magazine foarte mici.

Panelul pentru comerțul tradițional lansat de RetailZoom în 2023 menține aceleași exigențe de raportare statistică, aplicate serviciilor dedicate comerțului modern, disponibile clienților pe piața din România încă din 2012.

Acum, alături de raportarea vânzărilor din rețelele independente locale și regionale (Local Key Accounts), acest panel completează imaginea de retail tradițional, permițând RetailZoom să creeze analize și rapoarte pentru Total România.

“Anul acesta va aduce maturizare pe toate planurile în retail, va accentua tendințe pe care le urmărim de câțiva ani, pe care le captăm în rapoartele noastre prin structura solidă, construită în mulți ani de experiență statistică în retail, dar și prin datele exclusiv electronice primite de la toți partenerii noștri retaileri (mari și mici)”, afirmă Bogdana Gheorghe, Managing Director al RetailZoom România.

Raportările de retail furnizate de RetailZoom aduc o experiență de peste 11 ani în Romania și beneficiază de expertiza unei echipe cu vechime de cel puțin 20 de ani în domeniul monitorizării vânzărilor din retail.

Rapoartele de retail pe care le oferă RetailZoom comercianților, producătorilor sau distribuitorilor din domeniul de bunuri de larg consum sunt bazate exclusiv pe date scanning, primite direct de la casele de marcat ale rețelelor internaționale și ale magazinelor independente.

Pe lângă cifrele totale de retail, rapoartele RetailZoom includ raportări specifice pe canale, pe diferite tipuri de magazine și regiuni geografice.

Canelele raportate la nivel de Total România sunt următoarele: 1. rețele mari internaționale împărțite pe formate de magazine mari, medii și mici, 2. rețele independente locale sau regionale și 3. magazine independente, mici.

Datele istorice sunt disponibile cu un an de backdata, incluzând vânzările din 2022. Frecvența de raportare poate fi adaptată în funcție de clienți, de la raportări lunare, la două luni, trimestrial sau chiar anual.

Clienții interesați pot beneficia de oferte speciale de lansare, care includ discounturi substanțiale.

RetailZoom este o companie de cercetare de piață, specializată în retail audit și în analiza aprofundată a datelor companiilor. RetailZoom oferă o gamă largă de soluții și servicii, în special pentru retail (comercianți, producători, distribuitori) – monitorizare vânzări și rapoarte de piață, distribuție și cote de piață, evaluarea eficienței promoțiilor și a strategiilor de preț implementate, înțelegerea comportamentelor de cumpărare și a experiențelor de consum.

RetailZoom este prezentă în România din 2012 și asigură servicii similare și în Europa, Orientul Mijlociu sau Africa. RetailZoom dispune de o echipă de statisticieni, programatori și codificatori dedicată dezvoltării serviciilor din România și oferă clienților săi o expertiză de peste 20 de ani în acest domeniu.