Nestlé – creștere organică de 21% în România, în T1 2023

În primul trimestru al anului 2023, Nestlé România a înregistrat o creștere organică de 21% în cadrul celor 10 divizii Nestlé, 7 dintre ele având o creștere de două cifre.

“Ne-am continuat proiectele de responsabilitate socială, proiectele educaționale și donațiile către Banca pentru Alimente, unde au ajuns 6,7 tone de produse Nestlé. Ne dorim să continuăm în același ritm, atât în dezvoltarea afacerii cât și pe plan social, pentru a ne bucura împreună de al zecelea an consecutiv de creștere”, a declarat Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

Nestlé Global – creștere organică de 9,3% în T1 2023

Nestlé a anunțat rezultatele financiare globale pe primul trimestru al anului 2023, raportând că vânzările totale au crescut cu 5,6%, la 23,5 miliarde CHF. Achizițiile nete au avut un impact pozitiv asupra vânzărilor de 0,3%, schimbul valutar având un impact negativ de 4%.

Creșterea organică a ajuns la 9,3%, cu contribuții semnificative la nivelul tuturor zonelor geografice și categoriilor. Pricing-ul de 9,8% a reflectat creșterea semnificativă a costurilor. Creșterea internă reală (RIG) a fost de -0,5%. În ceea ce privește perspectivele pentru întregul an 2023, Nestlé se așteaptă la o creștere organică a vânzărilor între 6% și 8%.

Mark Schneider, Nestlé CEO, a comentat: „Eforturile de optimizare a portofoliului și stabilirea responsabilă a prețurilor au contribuit la compensarea presiunilor continue exercitate în ultimii doi ani de inflația costurilor. După un început puternic de an, confirmăm perspectivele noastre pentru întregul an 2023 și rămânem concentrați pe crearea de valoare pentru toate părțile interesate”.

Creșterea organică a fost de 9,7%, cu pricing de 10,7%. Creșterea internă reală (RIG) a fost -1,0%. Schimburile valutare au avut un impact negativ asupra vânzărilor de 5,4%, reflectând aprecierea francului elvețian față de euro.

Vânzările raportate în Zona Europa au crescut cu 5,4% la 4,9 miliarde CHF

Creșterea în zona Europa a fost susținută de pricing, de un impuls susținut al comerțului electronic și de o dezvoltare puternică a vânzărilor pentru canalele aflate în out-of-home.

Zona a înregistrat creșteri ale cotei de piață pe segmentul hrană pentru animale de companie, dulciuri și nutriție pentru sugari.

Pe categorii de produse, principalul factor care a contribuit la această dezvoltare a fost Purina PetCare, condusă de brandurile premium Felix, Friskies și Gourmet. Noua campanie cu o celebritate pentru Felix a rezonat puternic cu consumatorii. Dulciurile au raportat o creștere de două cifre, cu o cerere puternică pentru KitKat și produse de sezon.

Vânzările Nestlé Professional au crescut într-un ritm de două cifre, susținute de soluțiile de cafea ale brandurilor noastre. Cafeaua a înregistrat o creștere ridicată de o singură cifră, susținută de produsele Nescafé și Starbucks.

Categoria de produse destinate nutriției sugarilor a înregistrat o creștere medie de o singură cifră, pe baza cererii continue de formule premium, în special NAN. Produsele alimentare au raportat o creștere scăzută de o singură cifră, Maggi demonstrând o reziliență deosebită.

Compania ia în serios responsabilitatea de a promova economia circulară și este hotărâtă să continue să efectueze schimbări utilizând abordarea colaborativă. Nestlé conlucrează cu partenerii lanțului de aprovizionare, societatea civilă și părțile guvernamentale interesate pentru a acționa asupra infrastructurii, precum și a Tratatului ONU privind poluarea cu materiale plastice.

Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Compania este prezentă în 189 de țări din întreaga lume și are peste 300.000 de angajați. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum NESCAFÉ®, Nespresso®, Maggi® și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness.

*Raportarea financiară actuală se supune normelor și standardelor financiare internaționale, la nivel de grup.

Articolul precedentUniversul de 42.000 de puncte de vânzare ale canalului de retail tradițional – acum în raportările RetailZoom
Articolul următorEY European Economic Outlook: Economia europeană dă dovadă de reziliență, dar redresarea va fi lentă
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.