Primul trimestru al anului 2020 a adus cea mai accentuată contracție a comerțului cu mărfuri din 2009 până în prezent, fiind doar prima parte a poveștii. Indicele Trade Momentum dezvoltat intern de catre Allianz indică faptul că trimestrul 2 poate avea o contracție chiar și mai puternică, arată o analiză dată publicității de Euler Hermes România.
Comerțul mondial, per ansamblu, s-a contractat cu -2,5% trimestrul acesta, față de același trimestru al anului trecut. În luna martie s-a înregistrat o a treia cifră negativă (-1,4% față de aceeași lună a anului trecut și o scădere de -4,3% anual). Luna aprilie ar putea înregistra o scădere de -13% față de anul 2019.
În martie, exporturile Chinei și-au revenit, crescând cu + 12,4% față de aceeași lună a anului 2019 (+ 2,3% anual), pe măsură ce economia a fost repornită. Zona euro a suferit cea mai mare lovitură, o scădere de -7,7% față de aceeași lună a anului trecut (-10% anual), întrucât au fost afectate marile economii.
Analiștii se așteaptă ca în al doilea trimestru să se ajungă la nivelul cel mai de jos, jumătate din PIB-ul global fiind sub influența măsurilor de urgență în luna aprilie, iar exporturile chineze fiind direct influențate de căderea cererii.
Prețurile mărfurilor la nivel mondial exprimate în USD s-au contractat și mai mult în luna martie (înregistrând o scădere de -3,6% față de aceeași perioadă a anului 2019), cifra trimestrului 1 înregistrând o scădere de -6,2%.
Acesta este rezultatul șocului prețului petrolului și al scăderii globale a prețurilor materiilor prime pe măsura ce China și apoi Europa au încetinit cererea de mărfuri, timp în care dolarul s-a apreciat în mod semnificativ. Pentru exportatori, efectul asupra prețurilor ar trebui să agraveze șocul asupra cererii, afectând veniturile din export.
Totuși, această imagine ignoră comerțul cu servicii, care a cunoscut probabil o scădere și mai puternică, de două cifre, în primul trimestru, din cauza prăbușirii serviciilor în turism și transport din întreaga lume.
Comerțul cu servicii ar trebui să își revină într-o perioadă mai lungă de timp, deoarece restricțiile de transport și de călătorie rămân în vigoare chiar și atunci când se elimină restricțiile interne. Din acest motiv, nu ne așteptăm ca, până la sfârșitul acestui an, comerțul mondial cu bunuri și servicii să depășească 90 % din nivelul anterior crizei.
Ce înseamnă acest lucru pentru companii?
În 2020, analiștii se așteaptă ca sectorul energetic să fie cel mai grav afectat (o scădere de -433 miliarde de dolari pentru exporturi), urmat de metale ( -420 miliarde de dolari) și de servicii de transport legate de producătorii de automobile (-270 miliarde de dolari).
În timp ce utilajele și echipamentele, industria textilă și furnizorii pentru industria automobile vor pierde mai puțin în valoare absolută, valoarea exporturilor lor va scădea cu peste 15%.
Singurele sectoare neafectate ar trebui să fie sectoarele software și cele de servicii IT (+51 miliarde de dolari obținuți din export) și produsele farmaceutice (+27 miliarde de dolari).
Cotațiile pieței bursiere încorporează, de asemenea, daunele semnificative din sectoarele identificate de analiști: de la începutul anului, indicele MSCI Energy a pierdut -37% din valoarea sa, sectorul auto -18%, cel de transport -16% și metale și minerit -11%, în timp ce indicele Global MSCI a pierdut -12%. Acțiunile din sectorul bancar au scăzut sever cu -39%.
Ce țară va pierde cel mai mult?
Anul acesta, aproape nimeni nu va înregistra câștiguri la export, în comparație cu 2019. Cel mai grav afectate țări în ceea ce privește valoarea totală a pierderilor la export sunt, deloc surprinzător, cei mai mari exportatori: China (-275 miliarde de dolari), SUA (-246 miliarde de dolari) și Germania (-239 miliarde de dolari).
Țările sunt clasificate în funcție de pierderile la export, în valoare absolută, și în funcție de cota lor din totalul exporturilor în 2019.
Țările care ar putea înregistra pierderi mari la exporturi în valoare absolută și ca parte din totalul exporturilor lor sunt următoarele: Rusia, Regatul Unit, Mexic, Spania, Emiratele Arabe, Belgia și Arabia Saudită.
Figura 4: Variația exporturilor totale pe țări (miliarde de dolari)
România nu apare în tabelul de mai sus, deoarece nu se regăsește în topul celor mai mari exportatori. Adepții unor convingeri populiste ar putea chiar sugera că performanța în cazul unei țări care a „sfidat” scăderea din primul trimestru a economiei Uniunii Europene, înregistrând, aproape în oglindă, o creștere de 2,7%, s-ar putea replica și în al doilea trimestru.
Reversul așteptat pentru aprilie (lună plină în materie de impact al stării de urgență) și parțial pentru luna mai pare însă să fi fost deja anunțat din primul trimestru.
Importurile s-au dovedit mult mai inelastice la măsurile restrictive aplicate economiei începând cu luna martie, scăzând cu doar 1,8%, în timp ce exporturile s-au prăbușit cu 11,3%. De altfel, la nivelul întregului trimestru 1, exporturile au pierdut 2,6% în timp ce importurile au urcat ușor cu 1,3%, adâncind deficitul comercial deja existent.
Desigur, scăderea abruptă din luna aprilie, care ar fi după toate așteptările de ordinul a două cifre, ar trebui să se manifeste prin scăderi similare, atât la nivelul exporturilor, cât și al importurilor.
Fiind totuși o țară cu o diversificare mai redusă a economiei în sectorul de servicii, impactul asupra României, deși major, nu ar trebui să se situeze chiar în chenarul de țări cel mai grav afectate. Reluarea producției de mașini la începutul lunii mai, chiar dacă este un semnal pozitiv, menține gradul de incertitudine asupra evoluției exporturilor în 2020.
Scăderea chiar și de 2% a exporturilor din primul trimestru pentru segmentul mașini și echipamente pentru transport este îngrijorătoare, atât din perspectiva cererii în scădere pronunțată, cât și a ponderii uriașe de 48% în total exporturi. Sursa acestor informații este INS, luna mai 2020.
Atenție la dublul efect generat de valul protecționist
În sfârșit, în ansamblul situației globale, măsurile protecționiste pe termen scurt privind bunurile medicale, reapariția discursurilor de patriotism economic și a pozițiilor politice de relocalizare ar putea perturba lanțurile de aprovizionare în faza de redresare și ar putea încetini reluarea activității în al doilea semestru.
În timp ce China a lovit recent exporturile de orz australiene cu un tarif vamal de 80%, zvonurile despre tarifele la importurile din China ale SUA cresc, deoarece acuzațiile asupra rolului jucat de Beijing în criza Covid-19 se intensifică.
Tachinările comerciale pe termen scurt ar putea diminua încrederea, creând confuzie în piețe și încetinind ciclul investițional.
Istoricii în economie au demonstrat că marea depresiune economică din anii `30 a fost probabil agravată de adoptarea unor politici comerciale restrictive. Ca și în 2019, conflictul comercial SUA-China și recesiunea producției pe care a creat-o au redus peste 300 miliarde de dolari din comerțul mondial.
De asemenea, trebuie monitorizate și schimbările de politici comerciale pe termen mediu. Reprezentantul comercial al SUA a aclamat sfârșitul politicii de relocare („offshoring”), în timp ce parlamentul European a declarat că „sprijină reintegrarea lanțurilor de aprovizionare în interiorul UE”.
Ar avea sens o mișcare generalizată de relocalizare și decuplare de economia chineză?
În primul rând, dependența de producția chineză a crescut în ultimii 20 de ani, ceea ce a făcut ca transferul activităților de producție înapoi în țara de origine să fie cu atât mai dificilă: începând din 2004, producția chineză a crescut, ca proporție din producția mondială, de peste două ori.
În plus, țările și-au sporit dependența directă și indirectă de factorii de producție chinezi (Baldwin și Servet, 2020). Într-adevăr, China este un furnizor de produse intermediare pentru SUA, dar este, de asemenea, un furnizor major de piese auto către Germania, Japonia, Mexic și Canada. Aceste țări, la rândul lor, utilizează produse chinezești, atunci când produc piese și componente auto, pe care le vând producătorilor de automobile din SUA, ceea ce creează o dependență indirectă de China, mult mai importantă decât dependența directă.
În al doilea rând, transferul activităților de producție nu înseamnă neapărat o reducere a riscurilor: aceasta poate însemna și plasarea ouălelor în același coș, creând astfel un risc de pro-ciclicitate în momentul declanșării crizei.
Imaginați-vă că toate sectoarele devin expuse fluctuațiilor interne ale economiei. Dacă o economie este în stare de urgență și fabricile sale trebuie blocate, nu poate produce într-adevăr tot ceea ce are nevoie la nivel local.
În al treilea rând, nemulțumirea socială în creștere ar putea fi incompatibilă cu transferul activităților de producție, deoarece aceasta ar presupune costuri ridicate ale forței de muncă, transferate consumatorilor.
Deși independența strategică este promovată de factorii de decizie, creșterea prețului pentru produsele-cheie de folosință îndelungată, cum ar fi automobilele sau articolele electronice de zi cu zi, ar putea fi nepopulare și delicate, din punct de vedere politic.
În cele din urmă, dincolo de argumentele politice, lipsesc în continuare stimulentele pentru ca întreprinderile să transfere activitatea de producție, iar acestea ar putea costa mulți bani publici, eventual transferați către contribuabili.
Vor prelua companiile aceste costuri in dauna marjelor de profit? Vor reuși toate guvernele să evite efectele teoriei avantajului comparativ al lui Ricardo și alocarea forței de muncă acolo unde este mai ieftin? La acest moment, pare că există o discrepanță între declarațiile politice ambițioase și stimulentele acordate întreprinderilor.
Dar nu numai comerțul ar putea fi perturbat, deoarece o selectare mai judicioasă a investițiilor străine directe (ISD) ar putea încetini fluxurile transfrontaliere de capital.
Potrivit OCDE, în ultimii ani, aproximativ 55% până la 65% din intrările de investiții străine directe la nivel mondial au fost către țări ce aplică procese de monitorizare transsectorială a ISD – de două ori mai mult decât procentul de fluxuri globale de ISD care ar fi putut face obiectul unei examinări motivate de securitate pentru majoritatea anilor 1990.
Criza Covid-19 va accelera probabil această tendință, având în vedere că normele de control ale UE și Marii Britanie ar putea fi mai stricte. Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) preconizează o scădere drastică a fluxurilor globale de ISD – până la 40% – în perioada 2020-2021, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.
