Starbucks va renunța la paiele de plastic până în 2020

0
87

Starbucks va elimina paiele de plastic din cele peste 28.000 de magazine operate și licențiate, făcând disponibil în întreaga lume un capac fără pai sau paie din materiale alternative. Starbucks anticipează că decizia va elimina mai mult de un miliard de paie de plastic pe an, din cafenelele sale.

Starbucks a proiectat, dezvoltat și fabricat un capac fără pai, care va fi folosit pentru cafeaua rece, ceai și espresso. Capacul este disponibil în prezent în peste 8.000 de magazine din S.U.A. și Canada pentru băuturile selectate, inclusiv Starbucks Draft Nitro și Cold Foam. Capacul este, de asemenea, testat pentru băuturile Nitro și pe piețe precum China, Japonia, Singapore, Thailanda și Vietnam.

În plus, Starbucks va începe să ofere paie din materiale alternative – inclusiv hârtie sau plastic compostabil – pentru băuturile Frappuccino, disponibile la cerere pentru clienții care preferă sau au nevoie de un pai.

Clienții din Seattle și Vancouver vor fi primii care vor putea utiliza noile tipuri de capace, începând din această toamnă, cu lansări pe etape în SUA și Canada în 2019. Lansarea globală a capacului fără pai va continua în Europa, unde capacele fără pai vor ajunge în magazinele selectate din Franța și Olanda, precum și în Marea Britanie unde taxa de 5 peni pentru paharele de hârtie a fost introdusă în 950 de magazine, pentru a promova în continuare reutilizarea.

Pe lângă anunțul de astăzi, Starbucks a dedicat anterior 10 milioane de dolari pentru a dezvolta și a contribui la crearea unui pahar pentru băuturile calde, complet reciclabil și compostabil, în parteneriat cu Closed Loop Partners, prin intermediul NextGen Cup Consortium and Challenge.

Compania se concentrează pe adaptarea la tendințele în continuă schimbare ale consumatorilor, băuturile reci reprezentând mai mult de 50% din totalul de băuturi Starbucks din SUA, față de 37% acum cinci ani.

Starbucks continuă cursa în domeniul sustenabilității, care include:

  • Obținerea cafelei în proporție de 99% din surse etice;
  • Testarea unei taxe de 5 peni per pahar de hârtie în Londra, care va fi extinsă la 950 de magazine în Marea Britanie în cursul acestei luni, pentru a promova reutilizarea;
  • Oferirea unei reduceri oricărui client care își aduce paharul reutilizabil la magazinele deținute de companie în întreaga lume;
  • Paharele Starbucks conțin 10% fibre reciclate după consum, introduse în 2006, un număr pe care compania se așteaptă să-l dubleze până în 2022;
  • Construirea a peste 1500 de magazine certificate LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) pe 20 de piețe, inclusiv în toate cele 50 de state SUA și Puerto Rico, cel mai mare retailer ecologic din acest sector;
  • Starbucks achiziționează Certificate de Energie Regenerabilă, care acoperă în prezent 62% din consumul nostru de energie electrică la nivel global, cu scopul de a atinge 100% la nivel global până în 2020;
  • Extinderea programului FoodShare care donează alimentele nevândute către băncile de alimente din întreaga țară.

Cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este liderul mondial în prăjire și distribuire de cafea de specialitate.