Risipa alimentara: legislatia impacteaza atat retailul cat operatorii horeca, distribuitori si producatori

0
285

Recent, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a finalizat si a publicat pe site-ul sau proiectul de hotarare pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Potrivit documentului masurile de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare privesc fiecare veriga a lantului alimentar, incepand cu productia primara, sectorul de procesare, depozitarea, distribuția, comercializarea, inclusiv sectorul de industrie hoteliera si cel al serviciilor alimentare si constau in masuri de planificare sau alte instrumente economice care promoveaza utilizarea eficienta a resurselor, masuri de colectare selectiva a produselor alimentare improprii consumului uman, masuri de educare si informare a operatorilor referitoare la prevenirea risipei de alimente, adaptarea productiei la conditiile de piata, asigurarea trasabilitatii, masuri privind donarea alimentelor, cuantificarea risipei de alimente, promovarea cercetarii, dezvoltarii si utilizarea rezultatelor acestora in vederea realizarii de produse si tehnologii, economice si adaptate la mediu.

Categoriile de produse pentru care trebuie sa fie aplicate masuri concrete in vederea risipei alimentare sunt: laptele si produsele lactate, carnea si produsele din carne, peste si produsele din peste, paine, produsele de morarit si panificatie, fructele si legumele, uleiurile si grasimile vegetale, zaharul si produsele zaharoase, bauturile si apele imbuteliate, amidon, glucoza si drojdie de panificatie, alte produse alimentare.

Transferul alimentelor prin donare / sponsorizare, pentru consumul uman se va face respectand trasabilitatea acestora conform art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 forma consolidata. Fiecare companie impactata de aceasta lege trebuie sa intocmeasca un plan de masuri de reducere a risipei alimentare care trebuie sa cuprindă cel putin urmatoarele masuri minime:
– realizarea unui diagnostic al cantitatii de produse alimentare improprii
consumului uman generate lunar / anual (se poate masura cantitatea in kg sau
tone a deseurilor alimentare si costul eliminării lor);
– stabilirea si comunicarea obiectivului de reducere a risipei alimentare ca
procent din risipa anticipata si masurata lunar/anual, conform prevederilor de
la pct. a);
– realizarea a cel putin o comunicare internă lunara catre angajati privind
obiectivul de reducere a risipei alimentare;
– realizarea unui sistem de monitorizare FIFO „primul intrat – primul iesit” a
stocurilor de marfa/materii prime;
– prioritizarea distributiei alimentelor aflate aproape de expirarea datei limita de consum in circuitul scurt si local.

Amenzile pentru cei care nu respecta legea sunt cuprinse intre 1.000 si 3.000 de lei pentru microintreprinderi, intre 3.000 si 6.000 de lei – pentru IMM-uri si intre 6.000 si 10.000 de lei – pentru intreprinderi mari.

Normele metodologice pot fi consultate pe site-ul ministerului