La zece ani de existență pe piața din România, franciza LaDoiPași numără peste 1.750 de magazine la nivel național, dintre care 36% sunt poziționate în sudul țării, 37% în nord, 27% în vest, METRO România urmărind expansiunea în comunitățile din întreaga țară, atât în urban, cât și în rural.
Atenția companiei se concentrează asupra investițiilor în formate de magazine noi și remodelarea celor existente, permițând creșterea spațiului de vânzare pentru segmentul de carne proaspătă, congelate și legume-fructe.
În același timp, compania își canalizează eforturile în zona de tehnologie, digitalizare și dezvoltarea relației cu partenerii, prin crearea unui flux continuu de feedback, precum și implementarea soluțiilor rezultate din acesta.
„Proximitatea reprezintă viitorul acestui deceniu, unul câștigător. În următorii ani estimăm o creștere a comerțului de proximitate în România, iar nevoia de consum imediat va putea fi deservită de magazinele de proximitate din apropierea casei sau a locului de muncă, chiar dacă, de exemplu, comerțul online este în continuă creștere. Canalul de proximitate este unul câștigător pentru următorii ani!” a declarat Adrian Ariciu, Director General METRO România, în cadrul Conferinței Naționale de Retail LaDoiPași.
“Mesajul meu pentru antreprenorii, dar și consumatorii din România, este acela că METRO își va respecta promisiunea de a asigura disponibilitatea produselor, distribuția fără sincope a acestora și menținerea unor prețuri competitive. METRO a fost și va rămâne în continuare partenerul antreprenorilor”, a declarat Adrian Ariciu, Director General METRO România.
Printre soluțiile si planurile de viitor prezentate în cadrul Conferinței Naționale a rețelei LaDoiPași a fost prezentată și Soluția Carne Proaspătă, ce creează diferențiere și generează trafic suplimentar în magazine, răspunzând totodată nevoilor consumatorilor din comunitate.
„Rezultatele magazinelor LaDoiPași au dovedit o creștere sustenabilă și accelerată. Suntem de zece ani pe piața din România, iar azi suntem cea mai mare comunitate de antreprenori din țară. Piața românească de retail alimentar își continuă tendința ascendentă, susținută mai ales de segmentele discounter și de magazinele de conveniență.” a anunțat Irinel Popescu, Director Franciză, METRO România
„Segmentul de proximitate va crește tot mai accelerat, iar competiția va fi tot mai acerbă. Pariul nostru rămâne însă proximitatea, fiind vorba nu atât de locație, cât despre comunitățile pe care le deservim și nevoile clienților noștri. În ceea ce privește comerțul modern, este primordial să ne diferențiem prin investiții în dezvoltarea brandului și prin integrarea expertizei de top a retailului actual într-un spațiu plin de familiaritate”, a punctat Irinel Popescu, Director Franciză METRO România.
În cadrul Galei Aniversare, din cadrul evenimentului organizat cu acest prilej, au fost celebrați atât cei 110 parteneri LaDoiPași care sărbătoresc împreună zece ani de la deschiderea primului magazin în franciză, sub brandul LaDoiPasi, precum și angajații Metro România, care de zece ani sunt alături de partenerii LaDoiPași și de afacerile lor.
Aflată la cea de-a treia ediție și organizată de METRO România, Conferința Națională de Retail LaDoiPași, a fost dedicată celor peste 1.750 de antreprenori care fac parte din franciză. Evenimentul s-a desfășurat sub egida aniversării a zece ani de la lansarea francizei LaDoiPași în România și a adus în prim-plan performanța și planurile de dezvoltare ale rețelei, oportunitățile și provocările retailului tradițional autohton, precum și soluțiile METRO pentru dezvoltarea afacerilor independente.



















