Restaurantul pop-up gourmet al rețelei Kaufland s-a redeschis la București

Restaurantul pop-up gourmet al rețelei Kaufland s-a redeschis la București pentru două luni, de pe 8 octombrie 2018 și până pe 30 noiembrie 2018. Preparatele sunt pregătite exclusiv cu produse din magazinele Kaufland, iar clienții vor achita doar ingredientele.

Reinventând conceptul de fine dining într-o notă fresh și cu prețuri la îndemâna tuturor, restaurantul propune o experiență culinară gourmet, cu preparate culinare create de Chef Samuel Le Torrielec.

În meniul restaurantului sunt incluse: supă cremă cu praz și bacon, aperitive, precum tartar de somon și păstrăv afumat, salată Caesar cu creveți în pesmet Panko, Gnocchi cu roșii uscate și baby spanac, sau tempura de pui crocant cu sos tartar, somon la cuptor în stil Duglere cu orez basmati, gulaș tradițional, șnițel de curcan cu piure și boabe de muștar sau baby caracatiță cu fasole roșie, tarhon și prosciutto. La desert, clienții cere Tiramisu, Crème Brûlée sau Mousse de ciocolată.

,,După succesul de care s-a bucurat primul Pop-up Restaurant în primăvara acestui an, am decis să îl redeschidem, cu un meniu nou, mai fresh, mai apetisant. Prin acest proiect, depășim limitele magazinului și propunem un nou spațiu în care aducem experiența gourmet, exclusivistă, pe mesele tuturor. Vorbim tot mai des despre noul Kaufland, care a devenit mai mult decât un loc de cumpărături: este un fenomen care construiește în afara tiparelor, care invită la reinventare, care conectează și vine în întâmpinarea unor nevoi tot mai noi și sofisticate ale cumpărătorilor. Ne continuăm misiunea de a oferi noi experiențe și de a propune concepte culinare inedite, introduse în premieră pe piața de retail.”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.

Cu meniuri speciale pentru prânz sau cină, fixe sau à la carte, clienții sunt așteptați de luni până vineri, între orele 12:00 – 18:00 pentru prânz și 19:00 – 22:00 pentru cină. Prețurile încep de la aproximativ 4 lei (pentru supa zilei) și variază în funcție de ingredientele folosite. Restaurantul are o capacitate de 100 de persoane și este dotat cu parcare. Accesul se face numai pe bază de rezervare telefonică.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România.

Articolul precedentRewe România anunță deschiderea unui nou magazin Penny Market în județul Bihor
Articolul următorFarmec a modernizat gama Aslavital Mineralactiv
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com