
Ferrero lansează o nouă colecție de sezon cu ornamente festive, inspirate din cele mai frumoase povești de Crăciun, concepute special pentru a fi realizate cu ușurință acasă și create după ultimele tendințe de design.
Anul acesta, nuanțele elegante de roșu sau bleumarin și motivele aurii vor fermeca oaspeții de Sărbători. Suntem invitați să ne găsim inspirația în ornamentele realizate cu Ferrero Rocher, Raffaello, Ferrero Küsschen sau Mon Chéri.
Create pentru a da savoare momentelor speciale alături de dei dragi, decorațiunile acestui sezon îmbină frumosul cu utilul: inspirate din ultimele tendințe în materie de design, recomandările de anul acesta introduc conceptul de upcycling, ce presupune transformarea obiectelor mai puțin utilizate din casă în decorațiuni deosebite.
Ideile de decorațiuni oferite de Ferrero și disponibile pe decoratiuni-magice.ro sunt concepute special pentru a putea fi realizate acasă. Ornamentele combină tehnici diferite și moderne, iar materialele necesare sunt pe cât de variate, pe atât de accesibile. De la hârtie de împachetat, panglici, sârme, lumânări și globulețe până la crenguțe de brad și beculețe LED, ornamentele sunt gândite astfel încât cu toții ne putem bucura de experiența realizării acestora.
Braduțul din farfurie
Ansamblu elegant în roșu și auriu: un brăduț pliat dintr-un șervețel de pânză rafinează orice masă de Crăciun. Perluțele aurii și firul delicat oferă accente strălucitoare și un bun-venit inedit oaspeților.

Brăduțul de pe perete, fără ace de brad
Folosind piuneze sau bandă dublu adezivă, stelele de hârtie și stelele decorative sunt alegerea potrivită, fiindcă pot fi dispuse pe perete sub forma unui brăduț.

Minimalism în auriu și albastru. O alternativă la bradul de Crăciun face senzație prin contrastul izbitor dintre auriu cu o culoare la modă – bleumarin. Trei triunghiuri se lipesc pe un perete albastru cu bandă aurie – unul sub celălalt și usor decalat – și iată bradul de Crăciun în stilul Art Deco, din nou la modă.
Ferrero oferă zeci de idei creative, care pot fi realizate și personalizate de fiecare consumator. Toate propunerile de decorațiuni DIY oferite de Ferrero folosesc materiale accesibile, dispun de explicații pas cu pas și sunt ușor de realizat.