Peste 160 de participanti la „Legume-Fructe: Forumul profesionistilor din industrie”

0
154

Peste 160 de persoane participa la cea de-a treia editie a evenimentului „Legume-Fructe: Forumul profesionistilor din industrie” organizat de publicatia Modern Buyer si TMT PR pe 16-17 Noiembrie 2017, la Ana Hotels din Poiana Brasov.

Printre invitati se numara retele de retail: Auchan, Carrefour, Kaufland, Cora, Mega Image, Profi, Lidl, Selgros Cash&Carry, dar si producatori romani consacrati, precum si importante cooperative agricole: Ferma Stoian, Ferma Pomicola Itesti, Ferma Cernat, Cooperativa Tara Mea, Cooperativa Legume Vidra, Delivada, Agro Transilvania Cluster, Moldova Fruct, Solfarm, Cooperativa Agricola Lunca Somesului Mic, Eisberg si multi altii. Lor li se alatura importatori si distribuitori de legume si fructe, precum si furnizori de solutii si servicii pentru sectorul de legume si fructe, precum: IFCO, Rinapack, BASF, Aspeti, Inaq, Systec Agripack, HL Display s.a.

Lista invitatilor este completata de doua agentii de cercetare de piata – RetailZoom Romania si iSense Solutions. Retail Zoom va prezenta evolutia vanzarilor de legume si fructe in volum / valoare in mai multe lanturi de retail modern, tendintele in categorie, ponderea vanzarilor in reduceri de pret s.a. La randul sau, iSense Solutions va realiza exclusiv pentru evenimentul de la Poiana Brasov un studiu cu privire la consumul de fructe si legume bio, obiectivul fiind conturarea unui profil al consumatorului si al obiceiurilor de cumparare.

„Legume Fructe: Forumul profesionistilor din industrie” este un eveniment de doua zile ce ofera accesul la date si trenduri de piata relevante pentru evolutia industriei de legume fructe din Romania si Europa, exemple de bune practici in colaborarea dintre furnizori si retaileri, noi oportunitati pentru cresterea competitivitatii producatorilor romani pe piata interna si externa. Forumul profesionistilor din industria de legume fructe este un eveniment complex, format din mai multe componente: dezbateri in plen, sesiuni de matchmaking si expo hall.

Lucrarile incep in dimineata zilei de 16 noiembrie. Va asteptam cu drag!