Speaker-invitat în cadrul conferinței Retail & HoReCa Distribution, organizate de Modern Buyer, la Sinaia, Iias Papageorgiadis, CEO-ul More Bio Commerce, susține că din datele pe care le deține, sectorul Bio are foarte multă cerere – și aceasta va crește în viitor. “Piața din România crește (în continuare). Și anul trecut a crescut ( + 30%), și ne așteptăm ca și în 2019 să crească cel puțin cu 15-20% (70-80 de milioane de euro). Creșterea se va menține, cel puțin până în 2020. Ne îndreptăm spre 100 de milioane de euro, în condițiile în care acum câțiva ani se situa la doar 40 de milioane de euro (2015).”
More Bio Commerce are în oferta Bio, pe lângă legume și fructe proaspete, sute de produse dry, produse pentru industrie, produse cu temperatură controlată.
“Din informațiile pe care le avem de la clienții noștri (distribuitori și manageri de magazine) consumatorii cer produse Bio. Tot mai multe studii indică faptul că primul aspect de care sunt interesați cumpărătorii este ce fac cu sănătatea mea? Mă ajută acest produs să mă mențin sănătos? De aceea cred că vom crește pe zona bio, în continuare, din multe motive.”
„Retailerii au intrat pe segmentul Bio, dar nu pot acoperi toată piața din România.” a comentat Papageorgiadis. „Ei nu pot oferi toate soluțiile, pe care nu le oferă deloc comerțul tradițional. În schimb, în țări mai dezvoltate, precum Franța, Italia, Germania, produsele există în marile rețele, dar au o pondere mare și în comerțul tradițional. La fel este cazul și în sectorul HoReCa, unde a crescut segmentul Bio, dar și alte categorii speciale – Raw, Vegane etc. care încep să aibă mai mulți clienți aflați în căutare de soluții. Vânzările cresc, notorietatea produselor crește, iar sectorul Bio a crescut foarte mult în Europa, pentru că există cerere.”
Reprezentantul More Bio Commerce are încredere că dacă oamenii nu își permit vacanțe exotice, în schimb, sunt dispuși să cheltuiască pentru a mânca mai bine.
El a atenționat că piața se sechimbă și că în viitor, distribuitorii și comercianții nu vor mai vinde aceleași produse pe care le comercializează astăzi. “Războiul prețurilor și cel purtat cu marii comericanți va fi și mai dur. Tehnologia și lumea așa cum o știm se schimbă.” a avertizat el.
Care sunt provocările cu care se confruntă cei care vor să vândă produse bio? “Comenzile sunt mici și mixte, cererea este împărțită între foarte multe produse diferite, necesită crearea unui stoc foarte mare, mulți furnizori de la care cumperi câte puțin, clienții au început să ceară, dar nu se cunosc punctele de reper ale prețurilor sau dacă sunt competitive.”
Reprezentantul companiei a asigurat că More Bio Commerce are toate categoriile de produse în stoc, că sunt dispuși să livreze comenzi mixte, exact cum le doresc comercianții, cunosc bine cererea și au produsele “top selling”, pot lucra cu stocuri minime,au prețuri competitive și customizează colaborarea potrivit cu nevoile și prioritățile achizitorului. Nu în ultimul rând, au în portofoliu branduri cunoscute și au oameni cu experiență în sectorul Bio.
De asemenea, pentru multe produse pot oferi și soluții de private label, începând cu cantități foarte accesibile.
„Într-o țară care începe să intre în forță în sectorul Bio/Eco, noi oferim o discuție serioasă, și soluții pentru a lucra împreună și a construi ceva. Chiar dacă nu vom reprezenta o cifră mare din cifra voastră de vânzări chiar de mâine, în trei-patru ani, cu siguranță vom reprezenta.”
More Bio Commerce vinde în Modern Trade, Traditional Trade și Industrie, brandurile sunt diferite în MT și TT. Transportul este asigurat de mașini cu temperatură controlată și efectuează două încărcări și două livrări pe săptămână (lunea și joia.) „Livrăm sute de produse diferite, toate certificate și controlate pentru a îndeplini toate caracteristicile unui produs cu adevarăt ecologic.”