Strategia de expansiune Mega Image continuă și în a doua jumătate a anului 2019 și va include consolidarea prezenței în zona Moldovei, prin deschiderea primelor magazine pe piața din Iași, în patru locații până la finalul anului, precum și consolidarea poziției în piețele deschise recent, Timișoara și Cluj.
După expansiunea din ultimii doi ani pe piețe noi, mature și cu potențial, precum Cluj-Napoca și Timișoara, Mega Image a continuat în acest an extinderea și în Moldova, prin deschiderea primului supermarket din Bacău, în luna aprilie.
În același timp, dezvoltarea va fi susținută și prin consolidarea prezenței în zonele în care Mega Image își desfășoară deja activitatea de mult timp, precum București, Giurgiu și Prahova.
„ A fost un început de an alert și vom continua în perioada următoare în același ritm, cu deschideri de noi magazine în Iași și alte teritorii din țară,” spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
Mai mult, prin preluarea lanțului de supermarketuri Zanfir din Vrancea, Mega Image și-a consolidat poziția în regiune, cu 10 magazine noi care au început să fie integrate treptat în rețeaua proprie.
Prima parte a anului a marcat remodelarea a cinci dintre cele zece magazine, în Focșani și Bacău, urmând ca, în cea de-a doua parte a anului, Mega Image să ajungă în noi teritorii, precum Adjud, Panciu și Târgu Ocna, prin remodelarea altor magazine Zanfir.
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 697 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.