Farmec investește peste 2 milioane de euro în retehnologizare

În 2019, Farmec, cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc, alocă peste 2 milioane de euro pentru modernizarea proceselor de producție. Compania plănuiește să deschidă, până la finalul anului, patru magazine de brand și să dezvolte rețeaua proprie de distribuție.

“În 2019, ghidați de angajamentul de a realiza cosmetice extraordinare fabricate în România, alocăm un buget de peste 2 milioane de euro în retehnologizarea unor procese de fabricație, în vederea creșterii productivității muncii. De asemenea, vom dezvolta rețeaua proprie de distribuție, astfel încât să avem o acoperire cât mai bună la nivel național și să atingem noi standarde de performanţă pe piața românească și nu numai”, a declarat Mircea Stânceanu, Director Economic Farmec.

De-a lungul anilor, Farmec a investit permanent în retehnologizarea și modernizarea proceselor de fabricație, cum ar fi: linia automată de ambalare cu sistem robotizat, tehnologia nouă de etichetare, sistemele moderne de paletizare, noile malaxoare și alte echipamente ce asigură atât funcționarea eficientă a fabricii din Cluj, cât și realizarea unor produse la standarde înalte.

Aceste investiții anuale au condus la lansarea unor noi game de produse și la actualizarea gamelor existente pe piață, prin introducerea unor formule inovatoare din domeniul medicinei regenerative, în linii precum: Gerovital Luxury, Gerovital H3 Derma+ și Premium Care sau Aslavital. Farmec este una dintre puținele companii românești care oferă acces la un portofoliu extins de produse multibrand, adaptat nevoilor și dorințelor actuale ale consumatorilor.

Anual, Farmec lansează şi modernizează circa 100 de produse, iar capacitatea totală de producţie este de 27 milioane de produse. Tehnologiile integrate de Farmec în ultimii ani contribuie la succesul cosmeticelor fabricate în România, apreciate atât în țară, cât și în afară.

Mai mult, Farmec continuă planurile pentru deschiderea de noi magazine pentru a fi mai aproape de consumatorii din toată țara. Tot în acest an, producătorul clujean va moderniza și parcul auto, pas necesar eficientizării distribuției produselor către magazinele proprii și către retailerii parteneri.
Farmec S.A. Cluj-Napoca are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În iunie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 19 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (6 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea.

Articolul precedentNSF România va fi prezentă la Ro Export Forum, pregatită să propună soluţii optime exportatorilor români
Articolul următorMega Image va deschide patru magazine la Iași până la finele anului
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.