Lidl inaugurează magazinul cu numărul 250 din rețea

Lidl România

Lidl continuă investițiile în România prin deschiderea unui magazin nou în București, pe data de 5 septembrie și ajunge la o rețea de 250 de unități în țară. Noul magazin este situat pe Șoseaua București – Târgoviște, Nr. 50 și este cel de-al 8-lea din țară cu acoperiș verde. Noua unitate are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de peste 135 de locuri de parcare.

Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 21:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.


Deschiderea unității din București îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

În linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, o caracteristică a noului magazin este faptul că are acoperiș verde. Acesta oferă o serie de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător, precum îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an.

Totodată, acoperișul verde are rolul de a reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrarea nivelului de oxigen. Mai mult, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

În continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. Astfel, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 6.500 în România, unde retailerul german are deschise 250 de magazine și 5 centre logistice.