Lidl a inaugurat al cincilea depozit din România în comuna Cordun, în apropiere de Roman

Lidl a inaugurat al cincilea depozit din România în comuna Cordun, în apropiere de Roman. Cu o suprafață totală construită de peste 45.000 m2, pe o suprafață a terenului de 133.000 m2, depozitul se află în proximitate față de drumul european E85, acesta fiind un factor important în alegerea amplasării, deoarece permite menținerea distanței medii de transport a produselor către magazine, sub 150 de kilometri și eficientizează procesul de distribuție din zona de Est a țării.

Primul centru logistic al Lidl situat în zona de Est a țării deservește 50 de magazine din zona Moldovei.

Construcția este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distribuție în întreaga zonă de Est a țării.

„Poziționarea centrului logistic în apropierea drumului E85 ne permite optimizarea traseelor autovehiculelor și, implicit, ne ajută să reducem impactul asupra mediului. Totodată, ca toate clădirile noi din portofoliul nostru, și aceasta a fost realizată folosindu-se tehnologii avansate din domeniul construcțiilor”, a spus Vincent Martin, Director Regional Roman, Lidl România.

Cel de-al cincilea depozit al companiei a fost proiectat să aibă o amprentă redusă de carbon. De exemplu, consumul scăzut de energie necesară funcționării depozitului sau implementarea soluțiilor tehnice precum recuperarea energiei termice generată de instalația frigorifică și folosirea acesteia pentru încălzire, asigură standardele înalte de eficiență energetică a clădirii.

Inaugurarea primului depozit Lidl din zona Moldovei are un impact pozitiv și asupra economiei locale, prin crearea a aproape 200 de locuri de muncă, atât în zona operațională, cât și în cea administrativă.

Noul centru logistic din Roman dispune de o serie de facilități destinate angajaților, precum vestiare speciale, o sală de mese și o zonă de relaxare cu o suprafață de aproximativ 138 m2, care se continuă cu o terasă exterioară de 100 m2, unde angajații pot lua prânzul.

La fel ca în restul țării, nici un angajat Lidl din noul depozit nu va realiza un venit lunar mediu mai mic de 3.500 de lei brut (2.180 de lei net), sumă ce include salariul și tichete de masă în valoare de 15 lei pentru fiecare zi lucrată, bonusuri anuale de Paște și de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri, ca cel aniversar, oferit comisionarilor și stivuitoriștilor din depozit. La acestea se adaugă și alte beneficii, precum asigurare de viață și de sănătate, pachete sau vouchere Back to school pentru angajații care au copii în ciclul școlar primar și gimnazial, transport gratuit până la depozit, concediu care crește progresiv în primii ani de activitate și oportunități de dezvoltare profesională. De exemplu, înainte de deschiderea de luna aceasta, fiecare angajat a beneficiat de o perioadă de școlarizare în unul dintre depozitele Lidl din țară, la Iernut, Nedelea, Chiajna sau Lugoj.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 240 de magazine și 5 centre logistice.