Lanțul de restaurante Hercule se extinde masiv la nivel național

Hercule, lanțul de restaurante grecești de tip fast-food, anunță o extindere semnificativă, proces demarat în ultima parte din 2018 și care va continua intens în 2019. Investiția în acest proiect de amploare se va situa la circa 1 milion euro, până la finele anului viitor. Rețeaua se va mări cu două noi unități în 2018 și cu alte nouă pe parcursul lui 2019.

Restaurantele vor fi deschise atât în București, cât și în câteva dintre cele mai mari orașe din țară, iar suma necesară pentru deschiderea unei unități se ridică la minimum 37.500 euro. În prezent, rețeaua are trei unități, în Buzău, Reșița și Vaslui. Extinderea va avea loc în două etape, în prima dintre ele fiind vizate Iași, Suceava și Bacău, iar în cea de a doua, Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța. Oradea, Sibiu și Timișoara. În toate aceste unsprezece orașe, reprezentanții Hercule au ca prim obiectiv găsirea partenerilor pentru încheierea unor contracte în sistem de franciză.

“Am luat decizia extinderii rețelei, întrucât am primit cereri pentru a deschide unități, din toate marile orașe ale țării. […] Extinderea se va face atât prin restaurante proprii, cât și francizate, iar în momentul de față suntem în discuții pentru a găsi noi parteneri în toate orașele pe care le vizăm pentru deschideri”, a declarat Leonard Ilaș, Director General al Hercule.

Hercule este un lanț de restaurante fast-food, care promovează conceptul de tavernă tipic grecească, cu preparate și atmosferă specifice. Printre cele mai solicitate produse din meniu se numără diversele tipuri de gyros, souvlaki, salata cu brânză halloumi, toate asezonate cu sosuri din legume cultivate natural.

Hercule are o vechime de trei ani pe piață și funcționează în sistem de franciză, investiția într-o unitate pornind de la 37.500 euro. Taxa de franciză se ridică la 7.500 euro, iar redevența este zero. În prezent, lanțul de restaurante numără trei unități: una situată în centrul comercial Aurora Shopping Mall din Buzău, precum și două restaurante stradale, în Reșița și Vaslui. Rețeaua Hercule are în acest moment 50 de angajați. Datorită deschiderilor anunțate pe viitor, vor mai fi create circa 150 de noi locuri de muncă până la finalul lui 2019.

Lanțul Hercule a înregistrat, la finalul anului 2017, o cifră de afaceri de 1,35 milioane de euro, iar pentru 2018 se estimează atingerea pragului de 2 milioane euro.
Bazele conceptului Hercule au fost puse în anul 2014, iar primul restaurant a fost inaugurat în 2015, la Vaslui, în sistem de franciză, de către omul de afaceri Alexandru Arcalianu.

Articolul precedentPizza Hut România anunţă deschiderea unui restaurant în Craiova
Articolul următorVascar – creștere de 18% a cifrei de afaceri în primele trei trimestre din 2018
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro