KFC invită consumatorii în bucătăria restaurantelor sale

KFC lansează un proiect prin care invită consumatorii să viziteze bucătăria restaurantelor sale. Proiectul “Bucătărie pe bune” este continuarea comunicării începute anul trecut, prin care KFC îşi dorește să împărtăşească cât mai multe detalii consumatorilor despre cum sunt pregătite preparatele din pui şi ce se întâmplă în spatele caselor de marcat.

Proiectul se desfăşoară în zece dintre restaurantele KFC din Bucureşti, timp de trei săptămâni, în zilele de 12 mai, 19 mai şi 26 mai, în intervalul orar 10:00-12:00. Cei dornici să afle secretele puiului KFC sunt aşteptaţi să se înscrie pe platforma dedicată #Bucătăriepebune, în limita locurilor disponibile.

Cu o istorie de peste 20 de ani în România, reprezentanţii lanţului de restaurante KFC îşi doresc să ofere transparenţă în ceea ce priveşte produsele #fingerlickingood şi să împărtăşească cu cei interesați modul de pregătire al puiului KFC, care este proaspăt preparat în fiecare zi, în bucătăriile restaurantelor.

„Aşteptăm toţi fanii produselor #fingerlickingood să completeze formularul dedicat pentru înscriere şi ulterior să ne vedem în bucătăria restaurantului lor preferat.”, declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Sphera Franchise Group.

Pentru mai multe detalii despre Regulament, consultaţi platforma #Bucătăriepebune.
În România, lanţul de restaurante KFC numără 72 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova și patru în Italia.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

Articolul precedentbevola – noua gamă de drogherie Kaufland
Articolul următorDanone reînnoiește ambalajul iaurturilor naturale și lansează o gamă nouă de iaurturi de băut cu fructe
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro