Acasă Retail & FMCG Kaufland găzduiește un prim magazin Flanco, la Târgu Jiu

Kaufland găzduiește un prim magazin Flanco, la Târgu Jiu

187

Un magazin Flanco este deschis clienților din luna august, în interiorul hipermarketului Kaufland din Târgu Jiu. Până la finalul acestui an, proiectul urmează să fie implementat și în alte hipermarketuri Kaufland din România. Conceptul presupune îmbinarea a două magazine în același spațiu comercial, fiecare funcționând separat, ca magazine independente.

Magazinul Flanco este poziționat în incinta Kaufland Tg. Jiu – Luncilor de pe strada Termocentralei, nr. 2A. Programul de lucru este de luni până sâmbătă, de la ora 7:00 la 22:30, respectiv 8:00-20:00, duminică. Flanco are o suprafață de vânzare de 310 m2 și un depozit de 50 m2 , iar clienții care îl vizitează pot găsi acolo de la electrocasnice mici până la electrocasnice mari. Zece consultanți de vânzări Flanco îi vor ajuta pe cumpărători să-și aleagă produsele potrivite nevoilor și bugetelor.

Magazinul Kaufland din Târgu Jiu are o suprafață de aproximativ 6.350 metri pătrați și o gamă variată de produse de calitate la prețuri avantajoase. Alături de produsele alimentare și din raionul de pește, clienții au la dispoziție și produse de menaj, textile, papetărie, jucării, articole de sezon la care se adaugă oferte speciale, săptămânale.

,,Lansăm în premieră pentru Kaufland România primul shop-in-shop, cu acces direct din suprafața de vânzare. Vom extinde acest concept și în alte spații Kaufland, urmărindu-ne misiunea de a oferi clienților totul la un loc, pentru un parcurs de cumpărături simplu, rapid și ușor”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Unul dintre cele mai importante avantaje pe care le aduce un proiect de tipul shop-in-shop, mai ales în contextul actual impus de pandemie, este reprezentat de posibilitatea de a îmbina două magazine – unul non-alimentar și unul alimentar – cu scopul de a limita timpul petrecut la cumpărături. De asemenea, faptul că noul Flanco Shop in Shop se află în incinta magazinului Kaufland cu cel mai extins program de funcționare reprezintă un alt avantaj important, care ajută la distanțarea socială.

„Situația actuală și prevederile impuse de autorități, legate de mobilitatea într-un spațiu închis, ne-au determinat să ne gândim la noi modalități de a ajuta clienții să-și reducă timpul petrecut în trafic, deplasându-se de la un centru comercial la altul sau în interiorul mai multor spații închise. De asemenea, un program mai lung reprezintă o altă modalitate prin care clienții se pot bucura de cumpărături în siguranță”, a explicat Dragoș Sîrbu, CEO Flanco.

Articolul precedentAlice Nichita este noul Public Affairs & Communication Manager al Coca-Cola HBC România
Articolul următorMagazinul online Carrefour se mută în aplicația Bringo
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.